SUA: Joe Biden vrea să candideze pentru al doilea mandat în 2024
Întrebat de canalul MSNBC, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că nu s-a hotărât imediat pentru că, de îndată ce ar face anunţul, „se activează o serie întreagă de reguli" şi „va trebui să mă comport ca un candidat".
„Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie”, a spus el.
Chestionat dacă soția sa, Jill, este de acord cu o nouă candidatură a sa, oficialul a dat de înțeles că da. „Soția mea crede că facem ceva foarte important și că nu ar trebui să renunț”, a spus el.
Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.
Printre candidaţii republicani pentru aceste alegeri, mai mulţi fac campanie continuând să susţină, în mod fals, că alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden, i-au fost „furate" predecesorului său, Donald Trump. Și cel din urmă cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida din nou în 2024.
Cine este Joe Biden
Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. este născut în Scranton, Pennsylvania, fiul lui Joseph Robinette Biden Sr. (1915–2002) și Catherine Eugenia „Jean" (născută Finnegan; 1917–2010). Mama sa este de origine irlandeză, iar tatăl său avea origini irlandeze, englezești și franceze.
În 1966, Biden, pe vremea când era student la drept, s-a căsătorit cu Neilia Hunter, care venea dintr-o familie influentă din Skaneateles, New York. El era înscris la Universitatea Syracuse.
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
La data de 3 ianuarie 1973, Biden a devenit senator, la vârsta de 30 de ani - vârstă minimă pentru a deveni un senator american. Astfel, el a devenit al șaselea cel mai tânăr senator din istoria Statelor Unite ale Americii. Ulterior, a fost ales de șase ori, în alegerile din 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 și 2008, obținând de obicei aproximativ 60 la sută din voturi.
Pe 23 august 2008, Barack Obama l-a ales pe Joe Biden în funcția de vicepreședinte. A devenit astfel primul vicepreședinte al Statelor Unite din Delaware și primul romano-catolic care ajunge în această funcție.
Foștii președinți Jimmy Carter, Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama l-au felicitat pe Biden pentru victoria în alegerile prezidențiale. Pe parcursul a opt ani ca vicepreședinte, Biden s-a bazat pe experiența sa din Senat și a reprezentat frecvent administrația în negocierile cu republicanii din Congres, inclusiv în legea privind controlul bugetului din 2011, care a rezolvat o criză a plafonului datoriilor și Legea americană de scutire a contribuabililor din 2012, care se adresa iminentului „abis fiscal”.
Dezbaterea Nicușor Dan vs. George Simion: Ce nu ai văzut încă!
La 25 aprilie 2019, Biden și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2020. El a devenit prezumtivul candidat democrat în aprilie 2020 și a atins pragul delegat necesar pentru a obține nominalizarea în iunie 2020.
El și Kamala Harris i-au învins pe președintele în exercițiu Donald Trump și vicepreședintele Mike Pence la alegerile generale. Biden a devenit cel mai în vârstă președinte ales, primul din Delaware și al doilea președinte catolic.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro