Reacția Rusiei după scurgerile de gaz din Nord Stream
„Era destul de previzibil" că unii vor declara că Rusia se află în spatele acestor scurgeri, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Previzibil, stupid şi absurd”, a adăugat el.
Conform lui Peskov, aceste scurgeri care afectează Nord Stream 1 și 2 sunt „problematice” pentru Moscova, dat fiind că „ambele conducte sunt pline cu gaz (rusesc), iar gazul rusesc costă foarte mult”. „Acum, acest gaz este pe care să se scurgă”, a completat cu regret oficialul rus.
Trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.
Livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după începerea agresiunii militare contra Ucrainei. Chiar dacă sunt scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaz.
Uniunea Europeană a promis „cel mai ferm răspuns" la acest „sabotaj", iar guvernul danez a descris exploziile drept „acte deliberate". Deși UE sau Danemarca nu au menționat vinovatul, Ucraina a afirmat că aceste scurgeri sunt un „act terorist planificat” de Rusia împotriva țărilor europene.
Peskov a îndemnat ca „toată lumea să se gândească înainte de a se exprima, să aştepte rezultatele inspecţiilor pentru a şti dacă este vorba de o explozie sau nu".
Suedia confirmă că la gazoductul Nord Stream a avut loc un sabotaj
„Această situaţie necesită dialog, o interacţiune rapidă între toate părţile (implicate), pentru a şti ce s-a întâmplat. Deocamdată, constatăm o absenţă totală a dialogului", a adăugat el.
Scurgerile acestea de gaz îndepărtează perspectiva unei viitoare reluări a livrărilor de gaz în Europa prin Nord Stream 1, care au fost întrerupte la începutul anului septembrie, în contextul războiului din Ucraina.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro