Germania şi Franţa s-au opus propunerii unor ţări membre UE de a interzice intrarea cetățenilor ruși în Uniunea Europeană. Țările au inițiat această măsură ca rezultat al declanșării războiului din Ucraina și contra acțiunilor macabre ale soldaților ruși.

Franța și Germania nu susțin interzicerea intrării cetățenilor ruși în UE

Franța și Germania și-au expus dezacordul într-un document comun de poziţie. Acesta a fost trimis altor ţări membre UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe care va avea loc marţi şi miercuri la Praga.

„Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor", se subliniază în documentul.

În document se mai menționează că cele două state sunt de acord cu examinarea mai minuțioasă a vizelor rușilor pentru a evita potenţialele riscuri la adresa securităţii, însă totodată sunt împotriva subestimării „puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice".

„Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus", se mai spune în documentul consultat de dpa.

În document se stipulează că la momentul actual se permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să circule prin UE indiferent dacă aceștia se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.

Germania și Franța, de acord cu o procedură mai minuțioasă la acordarea vizelor

Germania și Franța este pentru o procedură mai complexă și atentă în ceea ce privește eliberarea vizelor, însă este contra interzicerii totale ca cetățenii ruși să circule în țările UE.

Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

Totodată, s-a mai adus în discuție și o interdicţie generală care ar putea provoca amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia. Cetățenii ruși par a fi încrezuți în clasa politică care îi conduce, iar atunci când se simt intimidați sau victimizați tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici.

Documentul de poziţie reprezintă un răspuns la cât de rentabil ar fi ca cetățenilor ruși să li se interzică intrarea în țările UE cu scopul de a călători în timp ce armata forțelor ruse distruge teritorii și omoară ucraineni nevinovați.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 August 2022 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.