Azi începe prima misiunea spațială din programul Artemis, la centrul spațial Kennedy din Florida, care își propune să trimită din nou astronauți americani pe Lună, în anul 2025. O rachetă, cea mai puternică realizată până acum de NASA, va fi lansată cu o capsuă fără echipaj. Capsula, propulsată de un modul construit de Agenția Spațială Europeană, va ajunge până la Lună și se va roti în jurul ei înainte de a reveni pe Pământ.

NASA: Prima lansare din programul Artemis care va readuce oameni pe Lună

Trei manechine aflate la bord, unul masculin şi două feminine, vor testa efectul vibraţiilor, acceleraţiei şi mai ales al radiaţiilor din spaţiu. Totuși, lansarea ar putea fi amânată dacă vremea va fi nefavorabilă și dacă inginerii vor constata că mai sunt necesare unele mici ajustări. Sâmbătă, în zonă a avut loc o furtună cu trăsnete care nu au afectat racheta sau capsula.

Lansarea este programată pentru astăzi, începând cu ora 15:30, ora României. NASA va efectua primul test de lansare a rachetei care va propulsa într-o zi astronauții pe Lună. Sistemul de lansare spațială are 98 de metri înălțime și este cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată de NASA.

Misiunea va testat atât racheta, cât și capacitățile capsulei Orion. Cea din urmă va fi trimisă pe orbita Lunii și va ajunge la mai puțin de 100 de kilometri de suprafața acesteia, urmând ca apoi să descrie o traiectorie care o va duce la o distanță record față de satelitul Pământului pentru acest tip de vehicul. Dacă totul va decurge bine, se va întoarce apoi pe Terra.

Acțiunea, care va dura șase săptămâni, este în pregătire de mai mult de un deceniu și va fi lansată în fața a zeci de mii de spectatori. La 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis 1 trebuie să marcheze lansarea programului american de revenire pe Lună, care ar permite umanităţii să ajungă apoi pe Marte la bordul aceleiaşi nave.

Capsula Orion, testată fără echipaj, va fi propulsată în jurul Lunii cu scopul de a verifica dacă vehiculul este sigur pentru viitori astronauţi - între care prima femeie şi prima persoană de culoare care vor ajunge pe suprafaţa lunară.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

„Această misiune poartă visurile şi speranţele multor oameni", a declarat administratorul NASA Bill Nelson. "Acum suntem generaţia Artemis".


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.