Spectacol pe cerul nopții. Fenomenul astronomic Superluna va avea loc în câteva zile. Acesta va putea fi admirat și pe cerul din România. Este cea mai mare Superluna din 2022, care a fost numită și Superluna Buck.

Superluna va putea fi admirată pe cerul României

Luna Buck a fost „botezată” de triburile Algonquin deoarece luna iulie este vremea anului în care tinerii cerbi buck îşi arată de obicei coarnele înmugurite.

Luna plină care poate fi admirată în luna iulie era cunoscută și sub alte nume precum Luna Tunetului, din cauza furtunilor sezoniere care au loc de-a lungul lunii iulie. Indiferent de numele său, următoarea Lună plină este cea mai mare Superlună din 2022.

Superluna poate fi admirată pe cer atunci când va atinge punctul cel mai plin miercuri, 13 iulie. NASA a menționat că vom putea admira Luna plină timp de aproximativ trei zile. Aceast spectacol astronomic va începe marţi dimineaţa de la primele ore şi va dura până vineri dimineaţa devreme.

Dacă vreți să admirați tabloul stelar unic și să vă bucurați de cea mai mare Superlună din 2022, este destul să ieşiţi afară miercuri după-amiază și să priviți cerul. Cel mai bine veți putea vedea Luna când aceasta va răsări în funcţie de locaţia în care vă aflaţi. Acest lucru are loc de obicei cu aproximativ 90 de minute înainte ca Soarele să apună. Însă în aceste condiții, totul se va întâmpla puţin mai târziu, pe măsură ce nopţile trec.

Deoarece Superluna este cea mai mare din 2022, Luna Busk este considerată a fi mai mult decât o altă Lună plină. Aceasta este cea mai plină şi cea mai mare Lună care poate fi observată pe cer în acest an. Termenul de „superlună" a fost inventat pentru prima dată în 1979.

Citeste si:
Orionidele 2022. Când putem admira ploaie de stele de toamnă
Orionidele 2022. Când putem...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Iulie 2022 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.