Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat luni că o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea dura ''decenii'' şi a propus, în paralel, crearea unei ''comunităţi politice europene'' noi, care va putea primi ca membri ţări precum Regatul Unit, relatează AFP şi DPA.

Macron descurajează Ucraina privind aderarea rapidă la UE

Această idee, pe care cancelarul german Olaf Scholz a considerat-o ''foarte interesantă'' în timpul unei întâlniri cu Macron la Berlin, este totuşi susceptibilă să creeze frustrări printre ţările deja candidate - declarate sau potenţiale - la aderarea la UE. Şeful statului francez şi-a prezentat viziunea în timpul primului său discurs privind Europa după realegerea sa, pronunţat la Strasbourg luni, de Ziua Europei.

"Această organizaţie europeană nouă ar permite naţiunilor europene democratice să adere la baza noastră de valori, să găsească un nou spaţiu de cooperare politică, de securitate, de colaborare", a explicat Emmanuel Macron cu prilejul încheierii Conferinţei privind viitorul Europei.

Ucraina, dar şi ţări mai puţin avansate pe calea aderării, precum Bosnia, ar putea fi membre ale noii organizaţii, în aşteptarea finalizării procedurii extrem de lungi de aderare la UE, care "va dura de fapt câteva decenii", potrivit preşedintelui francez. Acesta a opinat că Regatul Unit, care a părăsit UE în 2020, ar putea face parte din noua structură.

Franţa asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE până la 30 iunie

Propunerea relansează dezbaterea, deja veche şi controversată, cu privire la eventualitatea unei Uniuni Europene organizate în mai multe cercuri concentrice cu ţări care beneficiază de niveluri de integrare diferite. La Strasbourg, preşedintele francez s-a declarat favorabil şi ideii schimbării tratatelor europene pentru ca UE să devină mai ''eficientă şi independentă'', o propunere care întâmpină deja opoziţia a aproape jumătate dintre statele membre.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

''Va trebui să ne reformăm textele, acest lucru este evident. Una dintre căile acestei reforme este o convenţie de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu o susţin'', a declarat preşedintele Emmanuel Macron.

Franţa asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE până la 30 iunie şi Macron doreşte ca această chestiune să fie abordată ''cu curajul şi libertatea necesare'' cu liderii celorlalte ţări membre la summitul din 23-24 iunie.

Ucraina a predat răspunsurile la partea a doua a chestionarului pentru aderarea la UE

Înaintea discursului lui Emmanuel Macron de la Strasbourg şi după o convorbire telefonică avută cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat că Ucraina va primi un prim răspuns în luna iunie în legătură cu cererea sa de aderare la blocul comunitar.

Citeste si:
Proteste violente la Paris împotriva reformei pensiilor
Proteste violente la Paris...

Zelenski a anunţat că Ucraina a predat răspunsurile la partea a doua a chestionarului pe care fiecare ţară aspirantă trebuie să îl completeze în vederea aderării, potrivit Agerpres.

''De obicei acest lucru durează luni, dar noi l-am făcut în câteva săptămâni'', a afirmat şeful statului ucrainean. ''Astăzi am făcut încă un pas pe calea noastră către Uniunea Europeană - unul important şi nu doar unul formal'', a explicat el, exprimându-şi speranţa că ţara sa va primi în iunie statutul de candidată la aderare.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Mai 2022 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.