Declarațiile purtătorulului de cuvânt al Pentagonului
În cadrul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, a fost întrebat despre starea psihologică a lui Vladimiri Putin în această etapă a conflictului, iar el și-a stăpînit cu greu lacrimile când a făcut referire la atrocităţile atribuite forţelor ruse. Chiar dacă de cele mai multe ori reușește să își controleze emoțiile în fața camerelor de filmat, de data aceasta nu i-a fost deloc ușor să o facă, având în vedere ceea ce se petrece în Ucraina.
„Este greu să te uiți la unele dintre imagini și să-ți imaginezi un lider serios făcând asta. Nu-i cunosc starea psihologică, dar cred că este corect să spunem că este depravat”, a declarat John Kirby.
Afirmațiile președintelui rus conform cărora războiul din Ucraina este purtat pentru a proteja minoritatea rusă din țară de nazismul ucrainean au fost calificate de purtătorul de cuvânt drept niște „prostii”, iar mai apoi că este „greu de împăcat această retorică cu ceea ce face în Ucraina unor oameni nevinovați împușcați în ceafă, cu mâinile legate la spate, cu femei, femei însărcinate ucise, spitale bombardate. Este pur și simplu de neconceput”. Acesta a mai precizat că Washingtonul nu se aștepta la astfel de violențe împotriva civililor ucraineni, deși știa cum s-au comportat rușii în trecut în Siria și Cecenia.
„Știam că domnul Putin este capabil să apere ceea ce el consideră că sunt interesele naționale ale Rusiei cu răceală și cu o determinare brutală. Nu ne-am dat seama cu adevărat de gradul de violență, cruzime și, după cum am spus, de depravare, pe care le-ar fi folosit asupra unor civili nevinovați, necombatanți”, a adăugat el.
Citeste si:Documente secrete de la Pentagon: armata Ucrainei, fără muniție...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Tot ceea ce îți dorești este deja al tău: Descoperă puterea manifestării...
Sursa: garbo.ro
-
Câteva zile până la startul SGR: primul centrul regional RetuRO a fost...
Sursa: retail.ro
-
Finanţarea pentru start-upurile europene din domeniul tehnologiei se va...
Sursa: futurebanking.ro
-
Iulia Albu, moment tensionat la America Express: Nu mă mândresc, dar îmi asum!
Sursa: kudika.ro
-
GRAFICE: Cum arată harta tranzacțiilor cu locuințe din România. Bucureștiul...
Sursa: wall-street.ro