Will Smith i-a dat o palmă lui Chris Rock pe scena galei Oscar, după ce comediantul a glumit pe seama soției sale
Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului „G.I. Jane", un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore.
Jada Pinkett Smith, în vârstă de 50 de ani, apare în public cu craniul complet ras începând de anul trecut după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.
Will Smith a reacţionat imediat în urma acelei glume, a urcat foarte repede pe scena galei Oscar şi l-a pălmuit pe Chris Rock, apoi s-a întors la scaunul său din sală.
„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, a strigat Will Smith spre Chris Rock, iar producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.
Totuşi, în transmisiunile difuzate de posturile străine, sunetul a rămas disponibil, iar Chris Rock a putut fi auzit în timp ce a spus: "Will Smith tocmai m-a pălmuit zdravăn de tot!".
„Asta a fost cea mai tare seară din istoria televiziunii”, a adăugat starul de comedie.
Smith a prezentat scuze publice în discursul său de acceptarea trofeului
După ce a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul „King Richard", în care l-a interpretat pe Richard Williams, tatăl jucătoarelor de tenis Venis şi Serena Williams, Will Smith a prezentat scuze publice în discursul său de acceptare a trofeului: „Vreau să-mi cer scuze faţă de Academia de film americană, vreau să îmi cer scuze faţă de toţi colegii mei nominalizaţi. Iubirea te împinge să faci lucruri nebuneşti„.
Netflix și Apple îl sancționează pe Will Smith, după incidentul cu...

„Richard Williams a fost un apărător neînfricat al familiei sale. În această perioadă a vieţii mele, în acest moment, sunt copleşit de ceea ce Dumnezeu îmi cere să fac şi să fiu în această viaţă. Mi se cere ca în viaţa mea să îi iubesc pe oameni şi să îi apăr pe oameni şi să fiu un râu călăuzitor pentru oamenii mei.
Ştiu ce trebuie să fac atunci când noi toţi trebuie să rezistăm în faţa abuzurilor, când trebuie să rezistăm în faţa oamenilor care vorbesc prostii în această industrie. Trebuie să îi suportăm pe oamenii care nu ne respectă şi trebuie să zâmbim şi să pretindem că acest lucru este OK”, a adăugat Will Smith pe scena celei de-a 94-a ediţii a galei Oscar. AGERPRES.
Citeste si:Andreea Esca, prima reacție după ce Dan Negru a zis că ar vrea să...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Programul Băneasa Shopping Center de Crăciun și Anul Nou. Când va fi închis...
Sursa: retail.ro
-
Must Have-ul pentru finalul anului - Iartă tot și priveste cu inima împăcată...
Sursa: garbo.ro
-
Cristina Spătar redescoperă viață de lux, cu ajutorul soțului ei, Vicențiu...
Sursa: kudika.ro
-
Generația Alpha se vrea antreprenorială
Sursa: futurebanking.ro
-
GALERIE FOTO | Se deschide Winter Land Crângași, al doilea târg de Crăciun...
Sursa: wall-street.ro