Succesorul norvegianului Jens Stoltenberg la şefia NATO va fi ales pentru summitul de la Madrid de la sfârşitul lunii iunie, iar ţările europene vor să desemneze o femeie, o premieră pentru Alianţa Nord-Atlantică, aceasta fiind condusă doar de bărbaţi de la crearea sa în 1949, relatează AFP.

Țările europene vor o femeie la conducerea NATO

"Cursa este deschisă de la anunţul surpriză al lui Jens Stoltenberg din decembrie 2021 că va candida la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei", a afirmat un diplomat european din cadrul NATO.

"Însă procesul de desemnare este opac", a subliniat el. "Nimeni nu face campanie. În schimb, există numeroase discuţii între aliaţi în privinţa numelor", a explicat el.

"Candidaţii nu se anunţă înainte de a avea aprobarea Washingtonului. Iar tradiţia spune că ei evită să facă în mod deschis campanie", a confirmat un alt diplomat.

"Postul revine în mod tradiţional europenilor şi există o aşteptare pentru desemnarea unei femei dintr-un stat membru", a spus el. 21 din cele 30 de ţări din NATO sunt şi membre ale UE.

"Nu este câştigat", a precizat totuşi un ministru european, sub acoperirea anonimatului.

Cine este văzută drept o candidatură perfectă

Mandatul lui Jens Stoltenberg la NATO se termină la 1 octombrie, iar el a anunţat că îşi va prelua funcţia de la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei în jurul datei de 1 decembrie. Cei 13 secretari generali precedenţi au fost bărbaţi: trei britanici, trei olandezi, doi belgieni, un italian, un spaniol, un german, un danez şi un norvegian.

Există speculaţii în jurul mai multor nume, însă, la fel ca la Vatican, nimic nu este jucat, iar cei favoriţi să devină papă rămân cel mai adesea cardinali, comentează AFP. În vârstă de 47 de ani, Sophie Wilmes, ministrul de externe belgian şi fost premier, este considerată "o candidată credibilă".

Citeste si:
Biden vrea să candideze pentru al doilea mandat în 2024
Biden vrea să candideze...

"Ea are avantajul că vine dintr-o ţară fondatoare, care este şi membră a UE, aliat şi partener de încredere, în timp ce ultimii doi predecesori au fost foarte reticenţi în privinţa apărării europene", a spus diplomatul european.

Ce părere are Sophie Wilmes despre această propunere

Jens Stoltenberg este din Norvegia, ţară din afara UE, iar predecesorul său, Anders Fogh Rasmussen, era din Danemarca, o ţară membră a UE, dar care refuză să participe la Politica externă şi de securitate comună. Sophie Wilmes nu a dorit să facă niciun comentariu, iar mai mulţi miniştri care s-au întâlnit cu ea în ultimele zile au declarat pentru AFP că nu şi-a exprimat intenţiile.

"Numeroase ţări, şi nu doar Franţa, consideră că viitorul secretar general trebuie să găsească un compromis mai bun cu NATO în privinţa rolului UE în materie de apărare, cu atât mai mult cu cât americanii nu se opun", a subliniat un fost oficial al Alianţei, sub acoperirea anonimatului.

Citeste si:
Jens Stoltenberg: „Intrarea Ucrainei în NATO este o perspectivă pe...
Jens Stoltenberg: „Intrarea...

A fost avansat de asemenea şi numele fostului ministru german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer (59 de ani), dar "ea nu are nicio şansă, deoarece nu ar fi susţinută de guvernul său", au afirmat doi oficiali europeni. O candidatură britanică ar avea la rândul său "puţine şanse de a fi acceptată, după retragerea Marii Britanii din UE", au adăugat ei.

Candidatura unei femei din Est ca secretar general al NATO este posibilă

Iar o candidatură franceză ar avea dificultăţi să obţină aprobarea Turciei, din cauza relaţiilor dificile dintre cele două ţări, au subliniat oficialii europeni citaţi. În schimb, desemnarea unei femei din Est ca secretar general al NATO este posibilă.

"Există mai multe candidate, în special fosta preşedintă a Estoniei" Kersti Kaljulaid, în vârstă de 52 de ani, a explicat diplomatul european.

Citeste si:
NATO se pregătește de război: simulează activarea Articolului 5....
NATO se pregătește de război:...

Numele fostei preşedinte a Lituaniei, Dalia Grybauskaite (65 de ani), este de asemenea menţionat. Desemnarea şefului NATO se face prin consens în cadrul Consiliului Atlantic, instanţă care îi reuneşte pe ambasadorii celor 30 de state membre.

"Însă, până la urmă, Washingtonul decide întotdeauna", a recunoscut ministrul european.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Februarie 2022 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.