Veneţia a fost inundată de apă în urma unui fenomen meteo neobişnuit pentru luna august. Turiștii însă nu s-au speriat de apa din abundență, ci s-au distrat și au dansat în Piaţa San Marino, unde apa era la nivelul genunchilor.

Veneția, inundată de apă în urma unui fenomen meteo neobișnuit

Fenomenul care s-a abătut peste Veniția, cunoscut drept „aqua alta” este considerat destul de neobișnuit pentru luna august. Acest tip de inundaţii sunt caracteristice primăvara sau toamna.

Veneția se confruntă cu inundații mai mereu. În urma schimbărilor climatice şi a creşterii nivelului mării, piaţa San Marco din centrul Veneției a ajuns să fie inundată de peste 60 de ori pe an în prezent, față de patru ori pe an în anii 1900.

Turiștii nu au intrat în panică atunci când au văzut că apa le ajunge până la genunchi. Aceștia s-au descălțat și au început să danseze și să se bucure de atmosfera romantică.

Veneția are sistem de apărare contra inundațiilor

Veneţia a cheltuit 6 miliarde de euro pentru instalarea sistemului MOSE de apărare împotriva inundaţiilor. Pentru prima dată, acest sistem a fost folosit în toamna anului 2020.

În momentul în care apar mareele înalte, sistemul de apărare folosesc o serie de bariere mobile ce izolează Veneția de Marea Adriatică. Sistemul MOSE este creat pentru a se activa automat atunci când valurile trec de 110 cm înălţime. De această dată însă, sistemul de apărare împotriva inundaţiilor nu a făcut față în protecția orașului.

Punctul cel mai jos al Veneţiei este chiar în faţa catedralei din piaţa San Marco. Aceasta se află la doar 64 cm deasupra nivelului mării, de aceea, este primul loc care este inundat.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 August 2021 - 05 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.