Voluminoasa rochie de mireasă, purtată de prinţesa Diana în ziua nunţii sale cu prinţul Charles, este vedeta unei expoziţii organizate la Londra şi dedicate designerilor preferaţi ai familiei regale a Marii Britanii, în care vor fi expuse şi câteva dintre cele mai cunoscute ţinute vestimentare ale reginei Elisabeta a II-a, informează AFP.

Rochia de mireasă a prințesei Diana a fost prezentată într-o expoziție dedicată designerilor familiei regale britanice

Ornată cu dantelă vintage, perle şi mii de paiete, rochia de mireasă a prinţesei Diana este expusă la Palatul Kensington începând de joi într-o vitrină pe măsură, construită pentru a găzdui şi trena sa cu o lungime de 7,62 de metri, cea mai lungă utilizată vreodată în timpul unei căsătorii regale. Atunci când au fost contactaţi telefonic de prinţesa Diana, stiliştii Elizabeth şi David Emanuel, care abia începuseră să fie cunoscuţi, au ştiut imediat că "era unul dintre acele momente stranii în care îţi dai seama că viaţa ta nu va mai fi niciodată la fel", a dezvăluit creatoarea de modă într-o înregistrare video inclusă în această expoziţie.

Într-o secvenţă a nunţii regale devenită ulterior celebră, uriaşa trenă a prinţesei Diana a părut şifonată în momentul în care mireasa a ieşit din trăsura care a adus-o în faţa Catedrala Saint Paul din Londra, în 1981. Din fericire, cei doi stilişti erau prezenţi la faţa locului şi au putut să facă retuşurile necesare. "Asta demonstrează că, deşi crezi că ai prevăzut totul, în ziua respectivă se întâmplă mereu câte ceva", a declarat comisarul expoziţiei, Matthew Storey. "Era o rochie foarte amplă şi trăsura era foarte mică", a reamintit el.

Expoziţia oferă vizitatorilor o idee despre activitatea susţinută depusă în spatele unei rochii de mireasă, prin intermediul unor fotografii ale croitoreselor care au lucrat la realizarea ei şi ale cheilor seifului în care rochia a fost depozitată în noaptea ce a precedat nunta regală. Elizabeth Emanuel îşi aminteşte totodată de jurnaliştii britanici care căutau în pubelele din spatele atelierului ei pentru a găsi un indiciu despre designul rochiei de mireasă, precum şi de faptul că designerii rochiei au decis să arunce intenţionat în pubele câteva fragmente de ţesături pe care nu le-au utilizat, cu scopul de a îi induce în eroare.

"Încălcarea regulilor"

Noua expoziţie doreşte să prezinte evoluţia stilului vestimentar al prinţesei Diana şi pasiunea ei tot mai mare pentru modă, pornind de la articole vestimentare cu volane purtate de fosta prinţesă în adolescenţă şi până la ţinute mai elegante şi spectaculoase. Deşi le-a lăsat multă libertate creatorilor rochiei ei de mireasă, anumite documente de arhivă arată că prinţesa Diana se implica încă de atunci în domeniul modei, fapt dovedit printr-o schiţă adnotată cu un comentariu în care cerea o nuanţă închisă de albastru şi prin bileţele prin care solicita anumite modificări.

Citeste si:
Cum să alegi rochia de banchet perfectă pentru tine
Cum să alegi rochia de...

Într-un alt mesaj video, stilistul David Sassoon, cu care fosta prinţesa avea o strânsă relaţie de prietenie, dezvăluie că Diana a fost "foarte timidă" în timpul primei lor întâlniri, dar a devenit apoi "foarte implicată în alegerea ţinutelor pe care şi le dorea". "Ea înţelegea că publicul aştepta să vadă hainele sale şi adora să încalce regulile", întrucât, adeseori, nu purta nici pălărie, nici mănuşi, aşa cum cerea protocolul regal, a adăugat acelaşi designer.

Mai multe rochii au fost împrumutate organizatorilor expoziţiei de fiii prinţesei Diana, William şi Harry, care au vorbit recent în public despre dramele din viaţa mamei lor, spre sfârşitul căsniciei sale cu prinţul Charles, şi care ar fi împlinit 60 de ani pe 1 iulie. Popularul serial TV "The Crown" a recreat de asemenea, recent, unele dintre ţinutele sale emblematice. "Stilul ei este din nou celebru", a declarat comisarul expoziţiei.

Citeste si:
Fii o mireasă neconvențională cu o rochie spectaculoasă !
Fii o mireasă neconvențională...

Hartnell şi Messel

Expoziţia prezintă, de asemenea, rezultatele îndelungatei colaborări pe care stilistul Norman Hartnell a avut-o cu regina-mamă, precum şi cu regina Elisabeta a II-a. Fiu al unor proprietari de baruri londoneze, Norman Hartnell a început să creeze articole vestimentare pentru regina-mamă în anii 1930.În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regina-mamă a făcut o misiune de onoare din dorinţa ei de a se îmbrăca elegant cu ocazia vizitelor făcute familiilor londoneze afectate de bombardamente, a relatat într-un mesaj video Michael Pick, biograful lui Norman Hartnell.

Acestui designer i-a fost încredinţată sarcina de a crea rochia de mireasă a reginei Elisabeta a II-a, apoi şi pe aceea pe care suverana a purtat-o în timpul încoronării sale oficiale, iar expoziţia prezintă scrisorile de mulţumire pe care regina i le-a adresat.

Citeste si:
Kim Kardashian, achiziție neașteptată la o licitație. Vedeta a...
Kim Kardashian, achiziție...

Totuşi, cea mai sexy rochie din întreaga expoziţie - ce include un corsaj decoltat şi decorat cu brocart auriu -, inspirată din epoca georgiană, i-a aparţinut prinţesei Margaret. Creată cu ocazia unui bal mascat, rochia a fost realizată în 1964 de costumierul de teatru Oliver Messel, cu al cărui nepot prinţesa Margaret s-a căsătorit ulterior. Prinţesa Margaret şi Oliver Messel au întreţinut şi ei o strânsă relaţie de colaborare, iar la moartea stilistului, arhivele sale au fost expuse la Palatul Kensington. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Iunie 2021 - 02 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.