Franţa va proba eficacitatea măsurilor anti-COVID-19 în marile aglomeraţii de public la trei concerte cu peste 1.000 de participanţi, care se vor desfăşura în următoare luni în oraşele Paris şi Marsilia, a anunţat marţi ministrul francez al culturii Roselyne Bachelot.

Într-un interviu acordat postului LCI, Roselyne Bachelot s-a declarat optimistă cu privire la o posibilă redeschidere a sălilor de evenimente la care publicul stă pe scaune, dar mai degrabă pesimistă asupra acelora unde spectatorii stau în picioare, acestea fiind şi cele pentru care se vor face aceste experimente.

Planul constă în organizarea a două concerte în sala Le Dome din Marsilia, ce are o capacitate de 8.000 de spectatori, plus încă unul în centrul sportiv Bercy din Paris.

Intrarea la aceste concerte va fi gratuită, dar participanţii vor fi numai voluntari sănătoşi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, şi toţi vor purta mască.

Cei peste 1.000 de participanţi la fiecare dintre concerte vor fi testaţi pentru COVID-19 în ziua concertului, apoi vor efectua alte două teste, după 7 şi 14 zile, astfel încât să poată fi evaluată posibila transmitere a virusului în timpul acestor evenimente.

Citeste si:
Bilanț Covid-19 în România: 4.064 cazuri noi în ultimele 24 de ore
Bilanț Covid-19 în România:...

Dacă demersul va fi dus la bun sfârşit, pe 8 aprilie se va desfăşura la Marsilia un mare congres medical la care vor fi analizate rezultatele şi va fi studiat un sistem care să poată fi aplicat pe ansamblul Franţei.

Activitatea culturală de concerte, cinema şi teatru este suspendată în această ţară din 29 octombrie, când a fost decretat al doilea lockdown pentru a frâna răspândirea coronavirusului, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.