Papa Francisc i-a criticat duminică pe cei care au plecat în vacanţă în străinătate pentru a scăpa de restricţiile impuse pe timpul pandemiei de coronavirus, spunând că aceştia trebuiau să dea dovadă de o mai bună conştientizare a suferinţelor celorlalţi.
Într-un discurs rostit după binecuvântarea sa săptămânală Angelus, suveranul pontif a spus că a citit relatări în presă despre persoane care au călătorit cu avionul pentru a scăpa de restricţiile guvernamentale şi a se distra în altă parte.
„Nu s-au gândit la cei care au rămas acasă, la problemele economice ale multor persoane care au fost loviţi dur de lockdown, la oamenii bolnavi. (S-au gândit) doar cum să meargă în vacanţă şi să se distreze'', a spus papa Francisc.
„Realitatea m-a întristat'', a spus acesta într-un mesaj video transmis din biblioteca Palatului Apostolic din Vatican.
Tradiţionala rugăciune Angelus este rostită în mod obişnuit de la o fereastră care dă spre Piaţa Sfântul Petru, dar a fost mutată în interior pentru a preveni astfel formarea unor mulţimi de oameni în piaţă şi a limita transmiterea COVID-19.
„Nu ştim ce ne va rezerva 2021, dar ceea ce puteam face împreună este să depunem mai mult efort pentru a avea grijă unul de celălalt. Suntem tentaţi să avem grijă doar de propriul interes'', a adăugat suveranul pontif, potrivit Agerpres.
Multe ţări au impus restricţii stricte pentru a preveni transmiterea coronavirusului, care a dus la moartea a peste 84 de milioane de persoane la nivel global, potrivit celui mai recent bilanţ întocmit de Reuters.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro