Este în interesul Europei să nu devină câmp de luptă pentru războiul americano-chinez și numai o Uniune Europeană puternică poată aplana disputele dintre Washington și Beijing, scrie Piotr Maciej Kaczyński. Piotr Maciej Kaczyński este Senior Fellow al Centrului pentru Relații Internaționale.

Geopolitica Uniunii Europene capată formă. Acest moment cel mai probabil va modela lumea pentru generația viitoare. Climatul politic european generează tendințe în întreaga lumea. Europa intensifică eforturile pentru suveranitatea sa digitală, în relația cu China și SUA.

Ambele puteri se așteaptă să atragă Uniunea Europeană de partea lor. SUA ar vrea ca UE să-și aleagă NATO drept aliat. Chinezii doresc deschidere europeană pentru tehnologiile moderne. Între timp, Vechiul Continent începe să își definească prioritățile în ceea ce privește revoluția digitală.

În umbra pandemiei, o nouă ordine geopolitică se conturează. Uniunea Europeană are șansa de a deveni jucător în noul joc. Când ne concentrăm asupra pandemiilor și dezechilibrelor economice, când discutăm noile aranjamente financiare ale Uniunii și incendiile de la Moria, când asistăm la proteste în Franța și la revolte în Bulgaria, accentul este pus pe „evenimente, dragă băiete, evenimente”, așa cum a spus odată Harold McMillan despre politică.

Cu toate acestea, există în lume curente geopolitice mai lente, dar constante și pe termen lung. Săptămâna trecută, în primul său discurs despre Starea Uniunii, Ursula von der Leyen a pus accent pe spiritul uman. Cetățeanul trebuie să fie în centrul atenției Europei. Același președinte al Comisiei care anunța anul trecut că va conduce o Comisie geopolitică, astăzi nu mai are pe agenda de lucru doar pandemie și incendii în taberele de refugiați.

Citeste si:
Europa aplică restricții dure pentru a opri cel de-al doilea val de...
Țările din Europa aplică...

Geopolitica secolului XXI supune Europa unei provocări urgente. Jucătorii mari își fac deja jocul pe scena europeană. Va putea Europa să răspundă la timp? Lumea se schimbă în fața ochilor noștri. În afară de politica de securitate, cele mai importante provocări de astăzi se referă la revoluția digitală și la schimbările climatice.

În mod clar, există trei actori mondiali care împreună vor defini cadrul cooperării globale. S-ar putea să ne intereseze în continuare rolul statelor mai mici, dar rivalitatea Statelor Unite și a Chinei va domina geopolitica globală în prima jumătate a secolului. Al treilea actor este Uniunea Europeană, ale cărei limitări geopolitice se traspun în încredere (limitată).

UE este mult mai previzibilă decât liderii de la Beijing și Washington. Dar aceeași Uniune Europeană nu va deveni niciodată o putere egală, deoarece nu va deveni niciodată un stat. Noi, europenii, trebuie să ne obișnuim cu faptul că Europa se faultează singură. De exemplu, vetoul din Cipru asupra sancțiunilor din Belarus, săptămâna trecută, este un exemplu elocvent care ne arată limitele eforturilor noastre colective.

Cu alte cuvinte, acesta este prețul de a avea un veto național asupra afacerilor externe. O limitare obiectivă care provoacă paralizie punctuală. Dacă paraliziile mici nu duc la diviziune și slăbiciune structurală, acestea nu vor face ca politica externă a UE să deraieze. Pentru noi, europenii, rămâne o sarcină să definim obiectivele geopolitice ale Uniunii.

Citeste si:
China testează populația unui oraș în care a fost depistat un caz...
China testează în masă...

Depinde de noi să ne asigurăm că interesul european este apărat și, în cadrul acestui interes european, toate interesele naționale sunt definite în așa fel încât să fie coerente. Astfel încât vectorii politicii noastre naționale să indice aceeași direcție.

A doua sarcină se referă la a le oferi celor doi giganți ai politicii o nouă formula pentru a rezolva conflictele dintre ei.
Cadrul existent se arată insuficient: Consiliul de Securitate al ONU se ocupă cu securitatea, dar nu atât de mult cu securitatea digitală, iar UE nu e membră a acestuia. China nu e parte din G7. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este paralizată de americanii care s-au retras din OMC și din UNESCO, precum și din acordul de mediu. Degradarea sistemului internațional continuă.

În schimb, au apărut o serie de conflicte între China și SUA: un război commercial, tensiuni de securitate în Asia de Est, conflictul cu privire la 5G și dezacordul cu privire la schimbările climatice.

Între americani și chinezi, suntem mai aproape, în mod natural, de aliatul NATO, dar dacă, noi, ca europeni, dorim să fim o entitate care să decidă în mod realist asupra unui spațiu peste puterile noastre și găsește o cale pentru a rezolva disputele, trebuie să ne definim interesele noastre europene. Este în interesul Europei să nu devină un câmp de luptă pentru un război americano-chinez.

Citeste si:
Tragedie în lumea muzicală! Cine este cântărețul care a murit la 80...
Tragedie în lumea muzicală!...

Politica de climă a UE merge clar în direcția corectă. Europa are ca scop decarbonizarea. Von der Leyen vorbește despre reducerea emisiilor de CO2 ale UE cu 55% până în 2030. Săptămâna trecută, ea a reamintit că, din 1990, emisiile au scăzut cu 25%, în timp ce economia a crescut cu 60%. Revoluția climatică este deja demarată. Toate țările UE trebuie să își redefinească propria politică în cadrul obiectivului european. Uniunea Europeană dorește să fie neutră din punct de vedere climatic până în 2050. China tocmai a anunțat că dorește să devină neutră până în 2060.

În sectorul digital, lucrurile stau total diferit. Conflictul 5G dintre America și China devine din ce în ce mai sever. Este simplu de spus că Europa este deja irelevantă din punct de vedere digital și cere o umbrelă de securitate americană sigură. Dar, în primul rând, este adevărat că este căutată această umbrelă, și, în al doilea rând, este aceasta abordarea corectă?

Statele membre luate individual nu sunt și nu vor mai fi (din nou) puteri mondiale. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne compromitem valorile europene, cum ar fi libertatea și demnitatea umană. În lumea modernă, nu ar trebui să fim nonșalanți să predăm deciziilor privind revoluția 5G unor giganți de pe alte continente.

Von der Leyen a subliniat care este abordarea europeană a revoluției digitale, punând cetățeanul european în centrul atenției cu drepturile sale: dreptul la viață privată, conectivitate, libertatea de exprimare, fluxul liber de date și securitatea digitală. Știm deja că Europa își va crea propria rețea cloud pentru industrie pe baza proiectului Gaia-X. Abordarea europeană a digitalului înseamnă protecția datelor din perspectiva cetățeanului, reglementarea inteligenței artificiale și dezvoltarea infrastructurii într-un mod incluziv, astfel încât să ajungă la toți europenii. Europa speră să își recapete suveranitatea digitală.

Prin predarea către americani sau chinezi, Europa ar deveni un câmp de luptă pentru supremația dintre doi giganți globali. Nu sună a déjà-vu? Diviziunea Războiului Rece din Europa a rezultat tocmai din tratarea Europei de către URSS și SUA ca teren de joc. Europenii nu aveau nimic de spus. Conform planurilor militare, bombele atomice ar fi trebuit să fie detonate aici, departe de casele cetățenilor americani și de fabricile sovietice.

Vrem să ne întoarcem la Războiul Rece și divizări în sfere de influență? Vrem să fim dependenți de clipirea unui gazde imprevizibile din Casa Albă?

Nu putem alege această cale și din alt motiv: cineva trebuie să medieze disputele dintre SUA și China. Berlinul singur nu o poate face. Nici Moscova și nici Delhi nu pot. Este nevoie de un partener cu suficientă influență în fața giganților americani și asiatici. Doar o Europă independentă (de Washington și Beijing), care își dezvoltă propria suveranitate digitală, poate fi un partener de încredere pentru secolul 21 al politicii mondiale, potrivit euractiv.ro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.