Grupurile pentru drepturile animalelor felicită decizia de a interzice comerțul în regiunea de nord-est.

Autoritățile din statul indian Nagaland au interzis vânzarea cărnii de câine și au oprit importul și comercializarea câinilor pentru hrană.

Secretarul-șef al statului, Temjen Toy, a scris pe Twitter că executivul regiunii a interzis toate importurile de acest fel. De asemenea, a fost interzisă vânzarea de carne de câine, atât gătită cât și crudă. Măsura a fost luată în urma unui apel făcut la începutul săptămânii de către politicianul indian Maneka Gandhi, care a cerut guvernului din Nagaland să acționeze.

Apelul lui Gandhi a venit după ce a primit mai multe fotografii de la un grup pentru protecția animalelor din Nagaland. Ulterior, acesta a fost susținut de 125.000 de persoane care au scris guvernului de stat, cerând interzicerea comerțului cu carne de câine.

O organizație care luptă pentru drepturile animalelor, Humane Society International, a declarat că: „Acesta este un pas important în oprirea cruzimii și a comerțul cu carne de câine din India", potrivit The Guardian.

Grupul estimează că anual sunt aduși peste 30.000 de câini ilegal în Nagaland, unde sunt vânduți în piețe vii. Aceștia au declarat că animalele sunt bătute în mod regulat cu bâte de lemn.

Autoritățile au felicitat mișcarea de interzicere a comerțului: „Aceasta este o mișcare progresivă. Felicitări și mulțumesc tuturor!” a declarat Abu Metha, consilier al ministrului șef din Nagaland, într-un mesaj postat pe Twitter.

În Nagaland și în alte state din nord-est, mii de câini sunt capturați ilegal de pe stradă sau sunt furați din casele oamenilor.


Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Iulie 2020 - 03 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.