Autoritățile din China au emis un avertisment cu privire la o nouă boală, după ce a fost raportat un caz suspect de ciumă bubonică într-un spital dintr-o regiune nordică.

După emiterea acestui avertisment, autoritățile locale au interzis consumul anumitor animale care ar putea transmite ciuma bubonică.

Cazul suspect a fost un bărbat în vârstă de 55 de ani, care a fost diagnosticat cu ciumă bubonică, după ce a consumat carnea unui iepure sălbatic.

Ciuma bubonică face parte din bolile infecțioase grave, cunoscută și sub denumirea de „moartea neagră”, din cauza faptului că rata mortațității din cauza ei este de 30-60%. În secolul al 14-lea, aproximativ 50 de milioane de oameni au murit din cauza ciumei bubonice.

Comitetul de Sănătate al orașului Bayan Nur a fost cel care a emis avertizarea de nivelul trei, după ce a fost depistat pozitiv cu ciumă bubonică bărbatul de 55 de ani.

Populației i se cere să raporteze eventualele cazuri suspecte de boală sau febră fără cauze clare și să anunțe dacă găsesc orice marmotă bolnavă sau moartă.

Simptomele bolii se manifestă după aproximativ 3-7 zile de intubație și seamănă cu cele ale gripei: febră, frisoane, durere de cap și a corpului, slăbiciune, greață și vomă.

Din 2009 și până în 2018, China a raportat 26 de cazuri și 11 decese provocate de ciuma bubonică, potrivit The New Daily.


Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Iulie 2020 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.