Președintele Tanzaniei susține că țara sa a scăpat de coronavirus, iar meritele îi sunt atribuite lui Dumnezeu, dar și celor care s-au rugat.
”Boala coronavirusului a fost eliminată mulțumită lui Dumnezeu”, le-a spus Magufuli enoriașilor de la o biserică din capitala țării, Dodoma.
Autoritățile de aici au renunțat să mai publice date despre evoluția pandemiei începând cu 29 aprilie. La momentul respectiv, erau 509 cazuri și 21 de decese în Tanzania. Președintele a declarat, însă, acum o săptămână, că doar patru pacienți mai primesc tratament în cel mai mare oraș, Dar es Salaam.
Președintele spune că ”vreau să le mulțumesc Tanzanienilor de orice religie. Ne-am rugat și am ținut post pentru Dumnzeu, ca El să ne scape de pandemia care ne-a afectat țara și lumea, iar Dumnezeu ne-a răspuns”, arată bbc.com.
Acesta a mai afirmat că ”cred și sunt sigur că mulți Tanzanieni cred că boala a fost eliminată de Dumnezeu.” Remarcile președintelui au fost întâmpinate cu ovații de către enoriașii prezenți la slujbă. Acesta i-a și apreciat pe cei prezenți pentru că nu putau măști și mănuși.
Tanzania, țara care s-a încrezut în Dumnezeu în timp de pandemie
Tanzania este una dintre țările africane afectate de coronavirus, însă președintele John Magufuli i-a îndemnat pe cetățeni să se roage la Dumnezeu și să țină economia în funcțiune.
Spre final de aprilie, Magufuli le-a cerut oamenilor trei zile de rugăciune împotriva virusului, fiind unul dintre puținii lideri ai unui stat care a refuza să țină cont de gravitatea faptului: ”Acesta e momentul să ne întărim credința și să continuăm să ne rugăm la Dumnezeu, nu să depindem de măști de protecție. Nu vă opriți din a merge la biserici și moschei. Sunt sigur că asta va trece, așa cum au trecut și altele”, a spus președintele în Vinerea Mare.
”Să muncim din greu în continuare pentru a ne construi națiunea. Coronavirusul nu este și nu trebuie să fie un motiv ca noi să nu muncim. Fermierii trebuie să se folosească de ploile care vin, industriașii trebuie să continue producția și nu vreau ca niciun proiect de dezvoltare să fie oprit”, a mai afirmat președintele Tanzaniei. Acesta i-a încurajat pe oameni să lucreze în continuare, dar să evite ”adunările care nu sunt necesare.”
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Marcel Ciolacu, susținător al Gabrielei Firea la PMB: Gabi, îți promit că îți...
Sursa: wall-street.ro