International10 Aprilie 202013:45de George Stanciu

Lectura de un minut

Brazilia confirmă faptul că un membru în vârstă de 15 ani, din tribul indigen Yanomami, are coronavirus.

Brazilia a anunțat primul caz de coronavirus în rândul tribului Yanomami, un trib amazonian cunoscut pentru izolarea sa, dar și pentru vulnerabilitatea la boli externe.

Pacientul, un băiat în vârstă de 15 ani, era tratat la o secție de terapie intensivă la un spital din Boa Vista, au anunțat oficialii.

”Astăzi am confirmat un caz de coronavirus în cadrul tribului Yanomami, iar asta e foarte îngrijorător”, a declarat ministrul Sănătății, Luiz Henrique Mandetta, în cadrul unei conferințe de presă de miercuri.

Astfel, Brazilia confirmă cel de-al șaptelea caz de coronavirus în rândul triburilor indigene. Prima a fost o tânără de 20 de ani, din grupul etnic Kokama.

Citeste si:
Focar de coronavirus la o fabrică de înghețată din Alba
Focar de coronavirus la o...

Se estimează că în Brazilia sunt aproximativ 300 de grupuri etnice, cu peste 800.000 de membri.

Yanomami, cunoscuți pentru picturile faciale și piercing-urile intricate, sunt aproximativ 27.000.

În mare parte izolați de lumea externă până la mijlocul anilor '50, aceștia au fost devastați de boli ca malaria sau rujeola, în anii '70.

Triburile indigene din Pădurea Amazoniană sunt foarte vulnerabile la bolile importate, deoarece persoanele au fost izolate de pericolele la care populația generală a dezvoltat imunitate, arată aljazeera.com.

Citeste si:
Bilanțul în România: 213 cazuri noi în ultimele 24h | 11.630...
Bilanțul în România: 213...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.