Papa Francisc a criticat inca o data luni eutanasia, pe care a descris-o ca pe o "o viziune utilitarista asupra persoanei", informeaza AFP.

"Practica eutanasiei, devenita deja legala in diverse state, propune doar, in aparenta, incurajarea libertatii personale, in conditiile in care ea se bazeaza in realitate pe o viziune utilitarista asupra persoanei", a comentat papa Francisc, intr-o audienta, luni, in timpul careia a primit un grup de medici, membri ai unei asociatii italiene de oncologie.

"Tehnologia nu este un serviciu pentru om atunci cand ea se reduce la un singur lucru, cand ea face distinctia intre cine merita sa fie inca ingrijit medical si cine nu merita, pentru ca acea persoana este considerata doar o povara", a subliniat suveranul pontif, care a insistat si asupra importantei pe care o au "insotirea pacientului" si "ingrijirile paliative".

Papa le-a cerut medicilor prezenti la audiere sa nu urmeze "caile cele mai radicale si cele mai expeditive", scrie Agerpres.

"Daca alegem moartea, problemele sunt rezolvate intr-un anumit sens, dar cata amaraciune se afla in spatele acestui rationament si cata respingere a sperantei se afla in alegerea de a renunta la tot si de a rupe toate legaturile", a pledat liderul de la Vatican.

Papa Francisc si ceilalti oficiali de la Vatican au luat pozitie in luna iulie impotriva opririi tratamentelor administrate pacientului francez Vincent Lambert, fost infirmier in varsta de 42 de ani, aflat in stare vegetativa in urma unui accident de automobil. Dupa moartea lui, papa Francisc a declarat ca "fiecare viata are valoare, intotdeauna".

Cazul acestui pacient, care a provocat o mare tristete in randul familiei sale, a devenit un simbol al dezbaterilor din Franta legate de eutanasie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.