Un seism cu magnitudinea 7,1 grade pe scara Richter s-a produs in sudul Californiei vineri seara, la ora locala 20.20 (03.20 GMT), provocand avarii unor cladiri, incendii si ranirea usoara a catorva persoane, seismul fiind de opt ori mai puternic decat cel care a zguduit aceeasi regiune cu o zi in urma, au precizat oficialii, potrivit Reuters.

Cutremurul a avut loc in apropierea orasului Ridgecrest, la marginea Parcului National Death Valley, la o distanta de 202 kilometri de Los Angeles, potrivit institutul american de geofizica USGS.

"Au fost declansate incendii, avem scurgeri de gaze, avem persoane ranite, oameni care au ramas fara curent. Incercam sa facem fata cat de bine putem", a declarat telefonic pentru Reuters primarul din Ridgecrest, Peggy Breeden.

Alti oficiali au declarat ca nu se cunoaste inca amploarea pagubelor materiale sau a persoanelor ranite, dar ca nu au fost raportate victime pana la ora transmiterii acestor informatii, scrie Agerpres.

Seismul de vineri a fost cel mai puternic din sudul Californiei dupa cutremurul de 7,1 produs in Desertul Mojave, in apropiere bazei militare din Twentynine Palms, in 1999, a precizat Lucy Jones, seismolog in cadrul Institutului de Tehnologie din California (CalTech).

Departamentul de pompieri din comitatul San Bernadino a anuntat ca unele imobile au suferit avarii in urma cutremurului de vineri, iar o persoana a fost ranita usor.

"Casele s-au zguduit, au aparut fisuri in fundatii, unii pereti de sustinere s-au prabusit", a precizat departamentul pe Twitter. "O persoana a fost ranita usor si primeste ingrijiri din partea pompierilor. Pana in prezent, nu au existat situatii la care sa nu se poata interveni".

Luke Smith, patronul unui bar sportiv din Ridgecrest, a declarat telefonic pentru Reuters ca seismul de vineri a zguduit dalele de pe plafonul interior, producand cateva avarii barului si daramand sticle. Trei clienti se aflau la acea ora in bar, dar niciunul nu a fost ranit.

Mai multe replici s-au produs in zona desertica din sudul Californiei dupa seismul cu magnitudinea de 6,4 inregistrat joi dimineata in apropiere de Ridgecrest. Potrivit seismologului Lucy Jones, acest cutremur a fost un precursor al celui de vineri cu magnitudinea 7,1. In urma seismului de joi, au fost inregistrate cateva persoane ranite, iar doua locuinte au fost cuprinse de incendii in urma avariilor la conductele de gaze, au precizat oficialii.

Linia feroviara Metrolink a anuntat pe Twitter ca si-a sistat pentru moment activitatea in Los Angeles, oras cu patru milioane de locuitori, in urma cutremurului de vineri.

Potrivit USGS, seismul de vineri a eliberat de opt ori mai multa energie decat cel de joi, care a zguduit cladiri si a speriat locuitorii din sudul Californiei pe cand acestia se pregateau sa sarbatoreasca Ziua Independentei pe 4 iulie.

Citeste si:
Ministerul Finanțelor ia în calcul o scădere a prețurilor plafonate...
Ministerul Finanțelor ia în...

Potrivit unor estimari initiale, forta seismului de vineri a fost considerata de 11 ori mai mare decat cutremurul produs cu o zi inainte.

Cel mai recent cutremur distructiv produs in sudul Californiei a avut magnitudinea 6,7 si a avut loc in Northridge, in 1994, provocand moartea a 57 de persoane si pagube materiale in valoare de miliarde de dolari.

Desi cutremurul de vineri a eliberat o energie mult mai mare in comparatie cu seismul din Northridge, pagubele estimate potrivit primelor informatii sunt mai mici intrucat epicentrul a fost intr-o regiune izolata, slab populata.

Citeste si:
Motivul pentru care românii nu-și asigură locuințele la cutremure...
Motivul pentru care românii...

Cu toate acestea, seismul a fost resimtit pe o suprafata vasta, pana in orasul El Segundo de pe coasta pacifica, din apropierea Aeroportului International din Los Angeles, iar la est, pana in Las Vegas.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.