Românii nu-și asigură locuințele la cutremure sau incendii
„În urmă cu patru ani, în blocul în care locuia familia Mărăscu a izbucnit un incendiu. Flăcările au pornit de la mansarda imobilului. Iar apartamentul lor, de la etajul patru, a fost distrus complet de apa folosită de pompieri”, a declarat Alexandru Ciuncan, președintele UNSAR.
„Nu am avut asigurare, dar nici dacă aveam asigurarea obligatorie nu-mi acoperea nicio daună, trebuia să am asigurarea facultativă”, a spus Sorin, un proprietar apartament, pentru Observator.
Bărbatul a cerut în instanță despăgubiri de la proprietarii de la mansardă, care avea asigurare facultativă, utilă și în cazul unui incendiu, dat fiind că locuința fusese luată prin credit bancar. Cazul ar fi trebuit să fie simplu. Avocatul familiei de la mansardă a povestit cât de greu a fost, de fapt, inclusiv pentru clienții săi, să folosească asigurarea clientului.
„Nu i-a ajutat cu nimic. După incendiu, pe o perioadă de doi ani, familia în continuare a achitat ratele creditului, ratele bancare, fără să se poată ajunge la o înțelegere. Ba mai mult, asigurarea putea acoperi, asta era printre altele rolul ei de a acoperi creanţa, restul de credit care a mai rămas de achitat pentru situația în care un incendiu în cazul nostru a distrus în totalitate imobilul. Din păcate, nu aș putea spune că sunt de mare folos sau de real folos aceste asigurări”, a declarat Ava Rosul, avocat.
Mai bine de 80% din imobilele din România nu sunt asigurate
Peste 80% din proprietățile din România nu au nici măcar poliță obligatorie de asigurare, pentru că nimeni nu verifică. La primăriile din țară ajung în fiecare an listele cu cei care nu au asigurare. Autoritățile locale trebuie apoi să îi anunțe pe oameni că riscă amenzi de la 100 la 500 de lei, numai că nici asta nu se întâmplă.
Energia verde – soluția sustenabilă pentru alimentarea locuințelor...
De exemplu, în Timișoara sunt peste 110. 000 de proprietăți neasigurate. La nivel național, puțin peste 1,8 milioane de case asigurate au poliția obligatorie, care aduce despăgubiri maxime de 20.000 de euro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro