Papa Francisc a emis vineri o lege privind prevenirea si combaterea violentelor impotriva minorilor si a persoanelor vulnerabile, inclusiv a abuzurilor sexuale, care se aplica angajatilor Curiei romane si ai Statului Cetatii Vaticanului, precum si corpurilor diplomatice, relateaza AFP si dpa.

Suveranul Pontif a emis in total trei documente: o scrisoare apostolica, plus o lege si noi directive care acopera teritoriul Vaticanului, cel mai mic stat din lume.

Legislatia, care intra in vigoare de la 1 iunie, introduce obligatia legala pentru toti oficialii Vaticanului de a raporta cazuri suspecte de abuz, cu exceptia informatiei acoperite de taina confesiunii.

Ea prevede numirea unei "persoane de contact" in cadrul administratiei Vaticanului, insarcinata cu implementarea politicilor de prevenire a abuzurilor sexuale impotriva copiilor si ingrijirea victimelor.

Victimele trebuie sa fie informate cu privire la investigatiile asupra cazului lor, sa primeasca "ingrijiri medicale si psihologice", consultanta juridica si sa fie protejate de persoanele banuite ca le abuzeaza, arata noile directive.

Noile reguli:

Noile reguli includ, de asemenea, o serie de instructiuni pentru personalul Vaticanului care lucreaza cu copiii, inclusiv interzicerea pedepsei fizice si a fotografierii sau inregistrarii acestora fara autorizatie din partea parintilor. De asemenea, acestia nu au voie sa impartaseasca secrete cu minorii, trebuie sa ramana intotdeauna vizibili pentru ceilalti atunci cand comunica cu ei si nu au dreptul sa ofere cadouri sau un tratament special oricarui copil supravegheat.

Totodata, noua legislatie prevade ca oricine se face vinovat de abuz sexual asupra copiilor trebuie demis din functie, insa acestuia i se va oferi ajutor "spiritual si psihologic" pentru "reintegrarea in societate".

Foarte putini copii sunt rezidenti ai Vaticanului. Insa legislatia emisa vineri se poate aplica minorilor care ajung cu regularitate intre zidurile Vaticanului, precum cei 35 de baieti cu varsta cuprinsa intre 9 si 13 ani care fac parte din Corul Capelei Sixtine.

Citeste si:
Soția lui Mihai Petre, secretul unui trup de invidiat la 41 de ani....
Soția lui Mihai Petre,...

Biserica Catolica este grav afectata de un scandal la nivel mondial in legatura cu cazuri de abuzuri sexuale impotriva minorilor comise de fete bisericesti, iar Vaticanul s-a angajat in mod repetat sa ia masuri in aceasta privinta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.