Asociatiile transgender, sprijinite de peste 40 de companii de productie din domeniul filmului si televiziunii, au cerut producatorilor de la Hollywood, marti, intr-o scrisoare publica, sa depuna eforturi mai mari pentru a prezenta intr-o maniera mai buna povestile de viata ale membrilor acestei comunitati in productii difuzate pe micile si marile ecrane, informeaza Reuters.

In aceasta scrisoare deschisa, publicata de revista Variety, semnatarii au cerut Hollywoodului "se sa foloseasca de influenta sa pentru a imbunatati vietile persoanelor trans prin schimbarea modului in care America intelege cine sunt persoanele trans".

Scrisoarea, intitulata "Dear Hollywood" ("Draga Hollywood"), a fost semnata de asociatiile GLAAD si Outfest, reprezentante ale comunitatii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si transgender), dar si de Sindicatul actorilor americani (SAG), agenti de casting si companii de productie conduse de nume sonore din industria de divertisment americana, precum Judd Apatow si Ryan Murphy, informeaza Agerpres.

"Am crescut urmarind filme si seriale TV in care am fost portretizati aproape in exclusivitate ca niste victime tragice, criminali psihopati si alte stereotipuri unidimensionale", au declarat semnatarii scrisorii.

Potrivit unui studiu GLAAD, niciunul dintre cele 109 filme lansate de cele sapte studiouri majore de la Hollywood in 2017 nu a inclus un personaj transgender.

Scrisoarea a fost publicata in contextul aparitiei unei reactii de ostilitate in randul comunitatii LGBT dupa distribuirea actritei Scarlett Johansson in rolul unui personaj transgender in filmul "Rub & Tug", o pelicula despre o infractoare din America anilor 1970, care s-a nascut femeie dar se considera barbat. Scarlett Johansson s-a retras din acel film luna trecuta, spunand ca a inteles ca distribuirea ei in acel rol a fost "lipsita de sensibilitate".

In scrisoarea publicata marti se afirma ca seriale de televiziune precum "Will & Grace" si filme pentru marile ecrane precum "Brokeback Mountain" au contribuit la spargerea stereotipurilor pe care oamenii le aveau despre persoanele gay in ultimii 15 ani.

Citeste si:
Obține producții agricole mai mari cu o seră profesională
Obține producții agricole mai...

Persoanele transgender se confrunta cu rate care depasesc media nationala in privinta somajului, saraciei si intimidarii in Statele Unite, din cauza prejudecatilor si a neintelegerii, afirma semnatarii scrisorii.

"Consideram ca ne aflam intr-un moment cultural fara precedent. Vrem sa va ajutam sa prezentati povestile noastre bogate si diverse si avem nevoie de voi pentru a face acest lucru", au adaugat ei.

Asociatia GLAAD si grupul 5050by2020, care militeaza pentru drepturile femeilor, au creat si un ghid pentru producatorii si studiourile de film si televiziune ce contine informatii despre zonele in care pot fi gasiti actori trans si despre proiectele creative dezvoltate de persoane transgender.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.