Chirurgul francez Emmanuel Martinod si echipa sa de medici de la Spitalul Avicenne din apropiere de Paris au reusit sa realizeze peste o duzina de transplanturi de trahee cu ajutorul unor aorte prelevate de la donatori. Numita de una dintre specialistii americani in chirurgia gatului ''un progres major'', tehnica de reconstructie a fost detaliata duminica in Journal of the American Medical Association (JAMA) si prezentata la un congres medical desfasurat in San Diego, California, informeaza AFP.

Acolo unde altii au esuat, uneori in mod spectaculos, chirurgul francez Emmanuel Martinod a venit in ajutorul celor ale caror trahee au fost deteriorate de cancer si alte afectiuni si care pot acum sa traiasca si sa respire din nou normal. In plus, cel putin unul dintre pacientii lui care au primit cate o trahee noua poate alerga pe distante lungi, scrie Agerpres.

Incepand din 2009, Martinod si echipa sa a realizat transplanturi de trahee pe baza arterelor provenite de la donatori decedati, intarite cu ''schele'' interne personalizate, numite stenturi. Aorta este cea mai mare artera din organism, iar peretii sai grosi pot rezista presiunii exercitate de trecerea sangelui pompat de inima.

Eforturile anterioare de reconstructie a traheii si a cailor respiratorii s-au concentrat pe utilizarea unor tuburi artificiale sigilate cu celulele stem ale pacientului. Aceasta abordare a devenit faimoasa de chirurgul italian Paolo Macchiarini, cazut in dizgratie, care a realizat transplanturi de trahee sintetica pe opt pacienti, din anul 2011 pana in 2014. Sapte dintre acestia au decedat in urma complicatiilor, iar despre starea celui de-al optulea nu se cunosc detalii, dupa cum noteaza AFP. Mai tarziu s-a aflat ca Macchiarini a falsificat rezultatele studiilor publicate.

Pacientii cu trahee reconstruite din artere nu trebuie sa ia tratament pe tot parcursul vietii

Prelevate de la donatori, arterele utilizate in aplicarea tehnicii lui Martinod pot fi inghetate la minus 80 de grade Celsius si depozitate, astfel asigurandu-se o rezerva considerabila. Procesul de inghetare, dupa cum a descoperit chirurgul francez, prezinta un avantaj in plus: inlatura necesitatea administrarii pe tot parcursul vietii a unui tratament medicamentos care impiedica sistemul imunitar sa respinga organul transplantat.

In plus, monitorizarea primilor pacienti care au beneficiat de aceasta tehnica de reconstructie a traheii a adus si mai multe vesti bune. ''Am trecut de la o surpriza la alta pentru ca am observat o regenerare a epiteliului'', a spus medicul pentru AFP.

Interiorul unei trahee sanatoase este captusit cu o pelicula fina numita epiteliu care umezeste si protejeaza caile respiratorii. In plus, aceasta actioneaza ca o bariera in calea bolilor si a particulelor straine din atmosfera care patrund in gura. In mod neasteptat, acest strat cu o importanta cruciala a reaparut pe suprafata interioara a aortelor reutilizate si a inceput sa se formeze un nou cartilagiu. ''Aceasta a fost surpriza suprema - aorta care se tranforma intr-o trahee'', a declarat Martinod. "Nu este magie, insa nimeni nu a crezut ca acest lucru s-ar putea intampla'', a spus el.

Citeste si:
Anchetă la spitalul Fundeni după operația de transplant
Anchetă la spitalul Fundeni...

Specialistii din domeniu au reactionat favorabil la aceasta reusita. ''Aceasta reprezinta un progres major in gestionarea bolilor care afecteaza caile respiratorii centrale'', a comentat Valerie Rusch, chirurg in cadrul Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York, citata in JAMA.

In cadrul acestui studiu, Martinod si colegii sai au descris rezultatul in cazul a 13 pacienti care au beneficiat de un astfel de transplant: cinci trahee, sapte bronhii si un pintene traheal (carina), locul in care traheea se divide. Acest din urma pacient a decedat la o perioada dupa operatie. Ceilalti 12 pacienti au supravietuit cel putin 90 de zile, iar 10 dintre acestia erau in viata la aproape patru ani dupa interventie. Opt dintre ei respira normal.

Toate stenturile montate au fost indepartate, in medie, dupa 18 luni de la interventia chirurgicala, noteaza sursa citata.

Citeste si:
Transportatorii de marfă vor circula cu viteză redusă pe unele...
Transportatorii de marfă din...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.