Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord implineste sambata 92 de ani.
Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a nascut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica printului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea si al reginei Mary, si a Elisabetei Bowes-Lion, ducesa de York. Regina Elisabeta a II-a este seful Casei de Windsor, Casa Regala a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamatie regala, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg si Gotha cu cel de Windsor, in contextul creat de Primul Razboi Mondial.
Atat printesa Elisabeta, cat si sora sa mai mica, printesa Margareta (1930-2002), au studiat acasa, sub supravegherea Reginei Mama (1900-2002) si a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile scolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar si lectii de dans, muzica si arta, echitatie.
In 1936, cursul vietii printesei Elisabeta avea sa se schimbe odata cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul sau, de care era foarte apropiata. In decembrie 1936, dupa abdicarea fratelui sau, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. Dupa ce tatal sau a urcat pe tron, printesa Elisabeta a devenit mostenitoare a tronului, avand titlul de Alteta Sa Regala Printesa Elisabeta.
In momentul declansarii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cele doua printese au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regina a sustinut primul sau discurs transmis pe calea undelor, in care ii incuraja pe copiii britanici, spunandu-le: "...si la sfarsit vom fi toti bine; caci Dumnezeu va avea grija de noi si ne va aduce victoria si pacea", se precizeaza pe site-ul mentionat mai sus.
Care este cauza oficială a morții Reginei Elisabeta a II-a. Ce se...
Numita colonel, sef al Garzii de Grenadieri, de catre tatal sau, Elisabeta si-a facut prima aparitie publica in 1942, inspectand trupele. A inceput sa-si insoteasca parintii in vizitele oficiale pe care acestia le efectuau in tara. In 1945, printesa Elisabeta s-a alaturat Serviciului Teritorial Auxiliar, invatand sa devina un bun sofer si mecanic. Chiar daca munca sa de voluntariat a durat doar cateva luni, aceasta perioada i-a dezvaluit tinerei printese o lume diferita fata de cea regala. O alta experienta pe care a trait-o a fost aceea cand, alaturi de sora sa, Margareta, s-a amestecat printre oamenii care sarbatoreau Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Printesa Elisabeta l-a intalnit pe Philip Mountbatten, fiul printului Andrew al Greciei si stra-stranepot al reginei Victoria, pe cand avea doar 13 ani. Cei doi au tinut legatura, devenind peste ani indragostiti. Printul Philip si-a efectuat serviciul militar in Marina Britanica.
Schimbările pe care le va cunoaște Regatul Unit după moartea...
Casatoria cu printul Philip Mountbatten a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Printul Philip a devenit, in urma casatoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: printul Charles de Wales, mostenitorul tronului (14 noiembrie 1948), printesa Anne (1950), printul Andrew (1960) si printul Edward (1964).
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Marcel Ciolacu, susținător al Gabrielei Firea la PMB: Gabi, îți promit că îți...
Sursa: wall-street.ro