International5 Iunie 201622:00

Lectura de 2 minute

Elvetienii au respins planurile de a le oferi tuturor cetatenilor, dar si imigrantilor care au drept de rezidenta in tara de mai mult de cinci ani un venit de baza, neconditionat, arata exit-pollurile date publicitatii dupa inchiderea urnelor, relateaza BBC News.

Circa 78% dintre alegatori s-au opus proiectului, arata o proiectie realizata de institutul GFS.

Propunerea de a crea un Venit Universal de Baza (Unversal Basic Income, UBI) a strans 100.000 de semnaturi. Proiectul vizea reformarea sistemului de ajutoare sociale prin oferirea unei sume fixe de bani, lunare, fiecarei locuitor.

Spre deosebire de ajutor de somaj, UBI urma sa fie garantat si neconditionat, astfel ca oamenii puteau alege daca vor sa lucreze in continuare si sa castige mai multi bani sau sa stea acasa.

Ideea este extrem de controversata. Guvernul elvetian si aproape toate partidele politice din tara le-au cerut alegatorilor sa respinga propunerea.

Citeste si:
Iohannis: Ar fi utila o noua lege a pensiilor
Iohannis: Ar fi utila o noua...

Cu toate acestea, sustinatorii initiativei s-au mobilizat si au strans suficienti bani pentru a-si demonstra ideea, oferind 2.500 de franci elvetieni (2.250 de euro) lunar unei persoane, timp de un an. Castigatorul a fost desemnat prin tragere la sorti.

Carole, care primeste suma, le-a multumit pe YouTube organizatorilor loteriei si a declarat ca vrea sa isi continue studiile. “Este o mare usurare sa stiu ca pot studia, iar venitul meu este asigurat”, a spus ea.

Criticii spun ca initiativa este un “vis marxist” si au avertizat ca, pe de o parte, costurile vor fi enorme, iar pe de alta nenumarate persoane vor renunta la locul de lupta.

„Daca platesti oamenii sa nu faca nimic, nu vor face nimic”, a declarat profesorul de economie de la Geneva Graduate Institute, Charles Wyplosz.

Citeste si:
Trump, dupa presa a scris ca ar dori crocodili la frontiera...
Trump, dupa presa a scris ca...

Acest avertisment a fost respins de sustinatorii UBI, care considera ca oamenii vor, prin natura lor, sa fie productivi, iar venitul garantat le-ar oferi mai multa flexibilitate sa isi aleaga activitatile pe care le pretuiesc cel mai mult.

Ideea este analizata si in alte tari. De exemplu, in Finlanda, Guvernul ia in calzul posibilitatea de a le oferi un venit de baza unui grup de circa 8.000 de oameni cu venituri mici. In plus, orasul olandez Utrecht dezvolta un proiect pilot in acest sens, care va incepe in ianuarie 2017, relateaza news.ro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.