Soldatii ungari atasau gardului sarma ghimpata in apropiere de punctul de trecere a frontierei de la Beremend, la granita cu statul croat. In apropiere de locul pe unde oamenii patrund pe teritoriul ungar, au fost instalate doua porti de metal cu inaltimea de doi metri, pe roti, care prin rulare pot bloca punctul de trecere in orice moment.
Luna trecuta, Ungaria a inchis granita cu Serbia, interzicand trecerea pe la principalul punct de acces pentru zeci de mii de imigranti ce calatoreau prin vestul Balcanilor, incercand sa ajunga in nordul Europei. Aceasta actiune a autoritatilor ungare i-a determinat pe imigranti, majoritatea provenind din Siria, Irak, Afganistan si alte regiuni, sa isi schimbe directia de mers spre Croatia. In consecinta, fortele de la Zagreb i-au transportat de atunci la granita ungara, iar Ungaria ii transporta la frontiera cu Austria.
La Beremend, autoritatile ungare au stabilit de asemenea o "zona de tranzit" construita cu ajutorul a 25 de containere aliniate de-a lungul unui drum cu doua benzi, care se intinde din Croatia pana in Ungaria, scrie MEDIAFAX.
Un alt gard, la aproximativ doi metri distanta, formeaza o carare spre "zona de tranzit", unde autoritatile ungare intentioneaza sa analizeze pe viitor cererile de azil. La aproximativ 200 de kilometri nord-est de Beremend, la punctul de trecere a frontierei de la Letenye, o zona similara de tranzit a fost creata cu ajutorul a 28 de containere.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a spus saptamana trecuta ca intentioneaza sa inchida granita cu statul croat, insa a afirmat ca va discuta acesta masura cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la New York.
Un purtator de cuvant al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat pentru AFP ca "problema granitei" va fi discutata vineri, in cadrul unei reuniuni a Cabinetului.
Eurodeputații votează azi rezoluția cu privire la aderarea României...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro