Barack Obama a dat asigurari marti seara, intr-o conversatie cu premierul Israelului Benjamin Netanyahu, ca Iranul nu va putea fabrica arme atomice, in timp ce liderul israelian a reiterat preocuparile privind acordul pe tema programului nuclear iranian.

"Datorita acestui acord, Iranul nu va putea construi arme nucleare. Daca Iranul va incalca acordul, toate sanctiunile vor fi restabilite, iar consecintele vor fi grave", i-a transmis Obama lui Netanyahu.

"Acordul international nu va diminua preocuparile Statelor Unite privind sustinerea acordata de Iran terorismului si privind amenintarile la adresa Israelului", a subliniat Obama.

La randul sau, Netanyahu i-a reiterat liderului american preocuparile privind programul nuclear iranian, avertizand ca acordul pericliteaza pacea regionala si globala, considerandu-l o "eroare istorica socanta". "Premierul Netanyahu a subliniat ca acordul genereaza doua riscuri majore: va permite Iranului sa se doteze cu arme nucleare in urmatorii 10-15 ani sau chiar anterior. In al doilea rand, vor fi pompate miliarde de dolari in sistemul iranian de teroare si razboi, periclitand Israelul si intreaga lume", a spus Netanyahu, potrivit ziarului Haaretz.

Iranul si marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franta, Rusia, China si Germania) au ajuns, marti, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis intre Washington si Teheran care va permite inspectorilor ONU sa solicite vizite la obiective militare iraniene, in cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspectii oricand doresc. In cazul in care Iranul respinge o cerere de inspectie, o comisie de arbitraj formata din reprezentanti iranieni si ai marilor puteri va decide daca vizita trebuie permisa sau nu. Analistii afirma ca lipsa dreptului automat de a efectua inspectii ar putea fi criticata de opozantii acordului si ar putea oferi Teheranului timp sa musamalizeze eventualele nereguli pana la efectuarea vizitei. O concesie facuta de Iran este mentinerea sanctiunilor privind rachetele pentru inca opt ani si a embargoului privind armele pentru cinci ani. In cazul in care Iranul incalca acordul, este prevazuta o clauza care permite restabilirea sanctiunilor in termen de 65 de zile. Potrivit unor surse, Iranul nu va avea dreptul de a utiliza materiale nucleare militare timp de zece ani, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Zelenski acuză Iranul că minte în privinţa dronelor trimise Rusiei
Zelenski acuză Iranul că...

Cele doua Camere parlamentare ale Congresului Statelor Unite, dominate de republicani, ar putea bloca acordul marilor puteri cu Teheranul pe tema controversatului program nuclear iranian, oficiali din Senat semnaland deja amanarea dezbaterilor privind atenuarea sanctiunilor. Senatorul Robert Corker, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul SUA, a declarat marti dupa-amiaza ca dezbaterile privind atenuarea sanctiunilor impuse Iranului va avea loc abia in toamna. "In Senat nu va exista niciun vot pe tema Iranului pana in septembrie", a explicat Corker.

Administratia presedintelui democrat Barack Obama a salutat acordul marilor puteri cu Iranul, anuntand ca sanctiunile vor fi anulate gradual. "Acest acord demonstreaza ca diplomatia americana poate realiza schimbari reale, semnificative, schimbari care vor face Statele Unite si lumea mai sigure", a declarat Obama. Natiunile Unite au cerut anularea imediata a sanctiunilor impuse Teheranului.

Citeste si:
Unul dintre câinii familiei Obama a murit. Ce mesaj a transmis...
Unul dintre câinii familiei...

Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizand ca este periclitata pacea globala si semnaland ca va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. "Ma voi referi mai tarziu la detaliile acordului, acum pot spune atat: acesta este rezultatul cand se vrea un acord cu orice pret. Din informarile initiale, pot trage concluzia ca acordul este o eroare istorica", a reactionat premierul Benjamin Netanyahu.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a dat asigurari ca Israelul este in siguranta si ca Iranul nu va putea fabrica arme atomice.

Jeb Bush, inscris in cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la presedintia Statelor Unite, a condamnat acordul dintre marile puteri si Teheran pe tema programului nuclear iranian, considerand ca este "periculos" si ca are o perspectiva pe termen scurt. "Acordul cu Iranul este periculos, are deficiente profunde", a declarat Jeb Bush. "Perspectivele vizate de acest acord sunt pe termen scurt", a atras atentia politicianul republican. "Poporul iranian, Orientul Mijlociu, Israelul, America si intreaga lume merita mai mult decat un acord care consolideaza controlul asupra puterii exercitat de clericii revolutionari violenti care conduc la Teheran cu un pumn de fier", a declarat fostul guvernator al statului Florida.

Citeste si:
Volodimir Zelenski: Doar Rusia poate folosi arme nucleare în Europa
Volodimir Zelenski: Doar...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.