Skourletis a precizat totusi ca reprezentantii FMI sunt mai flexibili in discutii decat oficialii europeni.
Autoritatile de la Atena trebuie sa plateasca FMI in aceasta luna aproape 1 miliard de euro si au cerut autoritatilor locale si institutiilor statului sa isi transfere lichiditatile la banca centrala pentru a-si putea respecta obligatiile financiare. "Tara a ales sa isi respecte obligatiile si sa ajunga la un acord cu creditorii. Incercam sa avem acei bani", a spus Skourletis la televiziunea Mega TV.
Guvernul condus de premierul Alexis Tsipras se afla sub o presiune tot mai mare, in tara si in strainatate, sa ajunga la un acord cu creditorii europeni si FMI asupra unui nou program de reforme, pentru evitarea intrarii in incapacitate de plata. Autoritatile de la Atena au reluat saptamana trecuta negocierile cu creditorii, pentru deblocarea restului de 7,2 miliarde de euro la care Grecia mai are dreptul din programul de sustinere financiara de 240 de miliarde de euro convenit cu Uniunea Europeana si FMI, scrie MEDIAFAX.
Skourletis a aratat ca FMI nu cedeaza in privinta cererilor sale pentru reforme ale legislatiei muncii, care ar trebui sa includa reduceri ale pensiilor si concedieri in masa, si se opune planului guvernului de stinga de crestere a salariului minim. "FMI cere sa nu ne atingem de nimic (de masurile de austeritate n.r.) din ceea ce a distrus vieta poporului grec in ultimii cinci ani", a spus ministrul.
Ales in baza promisiunilor de a inversa masurile de austeritate, guvernul partidului Syryza se opune unor noi reduceri ale pensiilor si salariilor si adoptarii unei legislatii care ar permite concedieri in masa, in conditiile in care somajul se mentine la un nivel record. Un oficial elen a declarat duminica ca negocierile cu creditorii au inregistrat progrese si s-ar putea apropia de un acord in aceasta luna, cu toate ca exista inca subiecte dificile.
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro