Armatele americana si franceza ajuta autoritatile din Burkina Faso sa-l caute pe romanul rapit sambata de la mina de mangan de la Tambao (nord), a anuntat miercuri ministrul Securitatii, dupa ce un militar de rang inalt a anuntat marti ca romanul a fost dus in nordul Mali, relateaza VOA online.

"Anchetele continua impreuna cu partenerii nostri strategici, francezi si americani, care dispun de mijloace de supraveghere in profunzime ce ne permit continuarea cautarilor in zona si dincolo de ea, dar si sa ne concentram asupra privilegierii unor piste", a declarat Auguste Denise Barry, citat de postul Vocea Americii (VOA). Armatele franceza si americana dispun de avioane fara pilot cu baza in Nigerul vecin, active in spatiul aerian al Sahelului, o zona arida vasta, afectata de conflcite armate in nordul Mali si in Libia.

Ministrul Securitatii a anuntat totodata, intr-o intalnire cu presa, ca autoritatile din tara sa se afla in "contact permanent" cu autoritatile din Mali si Niger, in cadrul acestei urmariri. "Unii cred ca rapitorii s-au dus mai intai in Mali, dupa care au trecut in Niger, dar, daca va uitati care este pozitionarea din punct de vedere geografic la momentul rapirii, erau mult mai aproape de frontiera cu Nigerul", a subliniat Barry.

Cinci barbati inarmati si purtand turbane au rapit sambata un "ofiter de securitate roman" care lucra la mina de mangan de la Tambao, o mica localitate din nordul Burkina Faso, situata la aproximativ zece kilometri de Niger si Mali. Un militar de rang inalt din Burkina Faso a declarat marti pentru postul Vocea Americii (VOA) ca rapitorii au traversat fluviul Niger si se afla in nordul Mali, o zona asupra carora se concentreaza cautarile. Faptul ca nicio grupare nu a revendicat rapirea pana in prezent complica foarte mult cautarile, in opinia acestui ofiter, membru al celulei de criza din Burkina Faso.

Roman, rapit de la o mina din Burkina Faso

El a anuntat ca membri ai unitatii antiteroriste din cadrul Regimentului Securitatii Prezidentiale, fosta garda a lui Blaise Compaoré, au fost trimisi la fata locului, impreuna cu o unitate de para-comando Bobo Dioulasso. De asemenea, fortele speciale beneficiaza de sustinerea Operatiunii Barkhane, potrivit ofiterului, scrie MEDIAFAX.
Citeste si:
Interviu cu Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul...
Interviu cu Lucian Gheorghe,...

Ostaticul, Ghergut Iulian, in varsta de 39 de ani, a fost rapit sambata. Potrivit ofiterului citat, ostaticul este roman si a fost membru al Legiunii Straine. Surse de la Quai d’Orsay si din cadrul Ministerului francez al Apararii afirma ca ostaticul nu este de nationalitate franceza. El era insarcinat cu securitatea minei Tambao, cea mai importanta mina de mangan din Burkina Faso. Mina este exploatata de Pan African Minerals, o filiala a Timis Corporation, compania omului de afaceri roman Frank Timis. Un jandarm si un sofer au fost raniti in timpul rapirii.

Burkina Faso, o tara sahariana saraca, a fost ocolita, pana acum, de rapiri. Tambao se se afla la aproximativ 350 de kilometri de Gao, un oras important din Mali, in apropierea caruia un angajat al Crucii Rosii a fost ucis la sfarsitul lui martie de Mujao, o grupare jihadista.

Citeste si:
Sorin Bontea a avut primul job la 16 ani. Nu i-a fost deloc ușor:...
Sorin Bontea a avut primul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.