Scotia isi decide joi independenta in cadrul unui referendum a carui miza a generat o dezbatere politica in randul celor pasionati de istoria sa.

UPDATE:

Birourile de vot s-au deschis, joi dimineata, la ora 07.00 (09.00 ora Romaniei) pentru referendumul pe tema independentei Scotiei, un plebiscit istoric care ar putea conduce la destramarea Marii Britanii si la formarea unei noi tari in Europa, relateaza AFP.

De la Glasgow la Edinburgh, alegatorii vor trebui sa raspunda la intrebarea: "Scotia trebuie sa devina o tara independenta?", si sa decida daca vor pune capat sau nu unei aliante care dateaza din 1707, scrie MEDIAFAX.


Primele rezultate sunt asteptate vineri dimineata. Cei 4,29 milioane de alegatori - dintre care 600.000 au votat deja prin corespondenta - sunt chemati la urne si este asteptata o participare masiva, de ordinul a 80 la suta din populatie. Nimeni nu vrea sa ramana tacut atunci cand este in joc viitorul Scotiei si scrutinul se anunta strans.Dupa ce au condus in intentiile de vot, cei care militeaza impotriva independentei au inregistrat o stagnare in ultimele saptamani, fiind prinsi din urma de campania mai agresiva si mai vizibila a celor care sunt in favoarea independentei. Ultimele sondaje crediteaza totusi cu un usor avans tabara care sustine mentinerea in componenta Marii Britanii, dar cu un numar de indecisi suficient de mare pentru a inclina balanta.

Aceasta independenta, "sa o facem!", a declarat liderul separatistilor, premierul scotian Alex Salmond, intr-o scrisoare solemna publicata de presa miercuri. "Este o ocazie unica in viata, sa o prindem cu amandoua mainile", a insistat el, in strigate de "Da, putem" ale unei multimi entuziasmate in timpul unui miting la Perth, in cursul serii.

"Daca aveti cea mai mica indoiala, nu o transformati in vot pentru da", a replicat liderul campaniei de respingere a referendumului, fostul ministru britanic de finante Alistair Darling, la Glasgow.

"Sa ameninti scotienii cu sfarsitul lumii nu serveste la nimic", apreciaza Ali Durrani, student la drept pakistanez la Edinburgh, care ar putea participa la vot ca toti rezidentii de origine straina din Scotia. "Pakistanul, atunci cand si-a obtinut independenta in 1947, nu avea nimic: nici serviciu public, nici armata. Sa lasam o sansa independentei".

Sfarsitul unei aliante

Londra a promis sa lanseze procesul de delegare a mai multor competente in domeniile bugetar si social catre Edinburg, care dispune de propriul Parlament si de un Guven regional din 1999, inca din ziua urmatoare votului, in cazul respingerii referendumului. Daca Scotia alege independenta, va fi sfarsitul unei aliante ce dateaza din 1707. Aceasta ar putea marca si soarta premierului britanic Davod Cameron, care a calificat miercuri drept "tragedie" scenariul unei sciziuni.

In schimb, Alex Salmond ar urma sa iasa invingator din scrutin indiferent de rezultatul acestuia. In cazul in care castiga tabara care sustine aprobarea referendumuui, el se va putea erija in erou al indepedentei. Daca nu, va obtine o autonomie sporita. In ceea priveste Scotia, "indiferent daca va fi da sau nu, (ea) nu va mai fi niciodata la fel", anticipeaza cotidianul scotian The Herald.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.