"Ministerul Economiaei a pregatit deja, din cate stiu, lista produselor" care vor fi vizate de noile masuri, pe langa produsele alimentare aflate deja sub embargo, a declarat acest consilier, Andrei Belousov, pentru agentia de presa RIA Novosti. "Dar sper ca bunul simt va prevala si nu vom fi constransi sa adoptam aceste masuri", a adaugat el.
UE: Noile sanctiuni impotriva Rusiei intra in vigoare de vineri
Intrebat cu privire la produsele care ar putea fi vizate, el a citat "o serie de produse non-agricole pentru care partenerii nostri, in special europenii, depind mai mult de Rusia decat (depinde) Rusia de ei", a precizat oficialul rus. "Este vorba de exemplu de importurile de automobile, in primul rand cele de ocazie, sau produsele din industria usoara pe care putem sa le producem singuri", a adaugat consilierul.
In replica la sanctiunile occidentale, Moscova a decretat deja un embargo asupra majoritatii produselor alimentare din tarile care au impus sanctiuni Rusiei, provocand cresterea preturilor anumitor produse pe piata rusa, precum carnea. Surse europene au declarat antreior ca statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sanctiuni economice impotriva Rusiei sa intre in vigoare de vineri.
Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, urmeaza sa explice in cursul zilei aceasta decizie, adoptata pentru a mentine presiunea asupra Moscovei, in pofida unei detensionari a situatiei in Ucraina, a adaugat una dintre sursele citate. Declaratia "va mentiona ca, in functie de evolutia din teren, pachetul de sanctiuni poate fi reexaminat", a adaugat o alta sursa. Ea va preciza de asemenea ca statele UE "vor analiza pana la sfarsitul lunii septembrie aplicarea planului de pace" in Ucraina, a precizat sursa.
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Sanctiunile, care vor intra in vigoare vineri, odata cu publicarea in Jurnalul Oficial al UE, au fost adoptate formal luni seara, dar statele membre nu au ajuns la un acord cu privire la momentul aplicarii lor. Noile sanctiuni urmeaza sa restranga accesul marilor companii petroliere rusesti Rosneft si Transneft, precum si al filialei petroliere a Gazprom, la pietele de capital.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Scrub natural cu plante românești – ritual de regenerare
Sursa: kudika.ro