Daisy, o cățelusă de 11 ani a fost operată la Universitatea de Ştiinţe Agricolă şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, după ce a fost diagnosticată cu o tumoare de 12,5 kilograme, peste un sfert din greutatea sa totală.
O cățelusă a fost operată de o tumoare ce cântărea peste 12 kilograme
Universitatea de Ştiinţe Agricolă şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a avut parte de o premieră în istoria sa. Medicii au operat o cățelușă de 11 ani care prezenta o tumoare gigantică de peste 12 kilograme.
"Intervenţia a fost realizată cu succes la Clinica de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Veterinară (FMV), iar pacienta a fost căţeaua Daisy, metis de ciobănesc german, în vârstă de 11 ani şi cu o greutate de 50 de kilograme. Diagnosticul a fost realizat tot în cadrul clinicilor USAMV Cluj-Napoca, prin examen tomografie computerizată (CT), în cadrul Serviciului de Radiologie şi Imagistică", se arată într-un comunicat al instituţiei de învăţământ superior.
Tumoarea depășea 25% din greutatea animalului
Medicii veterinari de la Clinica de Chirurgie a FMV au menționat că astfel de intervenţii chirurgicale au mai fost efectuate, însă cu o asemenea mărime a tumorii este prima dată.
"Această intervenţie se distinge prin faptul că tumora splenică a fost gigantică şi a avut o greutate de 12,6 kg, depăşind 25% din greutatea pacientei. Până în prezent, prezumtiv este vorba de un hemangiosarcom splenic, stadiul I, fără hemoperitoneu, diagnostic bazat pe aspectele macroscopice intraperatorii, predispoziţia specifică a rasei, vârsta pacientei. Diagnosticul urmează să fie confirmat prin examen histopatologic de către specialiştii noştri de la Anatomie patologică", a declară, citat în comunicat, prof. dr. Florin Beteg, cel care a condus echipa medicală.
De la ce vine, de fapt, numele ales de Theo Rose pentru băiatul ei....
Medicii care au realizat intervenția chirurgicală
Echipa de medici care a asistat la opearție a fost formată din prof.dr. Florin Beteg, asist. univ. dr. Cosmin Mureşan şi dr. Bianca Pop, iar anestezia a fost asigurată de conf. dr. Cosmin Peştean şi dr. Nicuşor Oros.
"Medicii din echipa care a efectuat intervenţia mai spun că acesta este una riscantă 'datorită iminenţei permanente a rupturii splenice şi a hemoperitoneului, hemostaza realizându-se prin utilizarea penselor de sigilare vasculara bipolară LigaSure (Atlas)'. Hemangiosarcomul este un diagnostic devastator, cu o incidenţă între 0,2-5%, dar cu un prognostic încurajator după intervenţia chirurgicală", se arată în comunicat.
După operație, medicii au anunțat că starea de sănătate a căţeluşei Daisy este una foarte bună, dar va mai rămâne internată până la finalul săptămânii în cadrul Spitalului de urgenţă al FMV sub monitorizare permanentă şi terapie intensivă.
Admiterea la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Rugăciune de seară scurtă - Ghid complet pentru liniște sufletească
Sursa: garbo.ro
-
Povestea celebrei carpete Răpirea din Serai prezentă în toate casele...
Sursa: kudika.ro
-
#NOHACK Dictionary: Adware, pop-up-urile agasante care ne apar pe calculatoare
Sursa: start-up.ro
-
Românii au încasat anul trecut 130 mil. lei din asigurările pentru locuințelor
Sursa: wall-street.ro