Reprezentanţii agenţiei spaţiale americane au anunțat că NASA va testa primul zbor al unui vehicul motorizat pe o altă planetă la începutul lunii aprilie.

Pentru moment, acel elicopter ultra-lejer, care seamănă în realitate mai mult cu o dronă, este încă pliat şi ataşat sub roverul Perseverance, care a asolizat pe „Planeta Roşie” în luna februarie.

„Cea mai bună estimare a noastră este, la ora actuală, ziua de 8 aprilie” pentru primul zbor, a declarat într-o conferinţă de presă Bob Balaram, inginerul şef al proiectului Ingenuity. Data exactă a decolării ar putea fi în continuare modificată, a precizat el.

Dacă experimentul va avea succes, el va fi o veritabilă reuşită ştiinţifică, întrucât atmosfera marţiană are o densitate echivalentă cu doar 1% din cea a atmosferei terestre.

Va fi echivalentul de pe Marte al primului zbor al unui vehicul motorizat pe Terra, care a avut loc în 1903. NASA a anunţat că un mic fragment din aeronava fraţilor Wright, care a decolat în urmă cu peste un secol în Carolina de Nord, a fost plasat în semn de omagiu la bordul elicopterului Ingenuity şi se află în prezent pe Marte.

S-a prevăzut ca acest prim zbor marţian să fie unul simplu: după ce decolează pe verticală, elicopterul se va ridica până la o altitudine de trei metri, se va menţine într-un zbor staţionar timp de 30 de secunde, apoi va efectua o rotaţie înainte de a reveni pe scoarţa marţiană.

Elicopterul va primi instrucţiuni de pe Terra cu câteva ore înainte, dar va analiza el însuşi poziţia sa în raport cu scoarţa marţiană în timpul acelui zbor, realizând 30 de fotografii pe secundă.

Compus din patru picioare, un corp central şi două elice suprapuse, Ingenuity cântăreşte doar 1,8 kilograme şi măsoară 1,2 metri de la un rotor la celălalt.

Programul dedicat acestui elicopter marţian a costat NASA aproximativ 85 de milioane de dolari.

În viitor, astfel de vehicule motorizate ar putea să se dovedească de o importanţă crucială pentru explorarea altor planete, întrucât ele pot ajunge în zone unde roverele nu o pot face, de exemplu deasupra canioanelor.

Citeste si:
Spectacol astronomic rar: 5 planete se vor alinia pe cer luna aceasta
Spectacol astronomic rar: 5...

Agenţia spaţială americană lucrează deja la proiectul unui alt vehicul zburător, în cadrul misiunii Dragonfly (Libelulă, n.r.), care va trimite în 2026 o dronă pe cea mai mare dintre lunile lui Saturn, Titan, în atmosfera căreia va ajunge în 2034.

Experimente ce au vizat zboruri ale unor vehicule nemotorizate pe o altă planetă au avut deja loc în trecut, a reamintit NASA, odată cu trimiterea în 1985 a unor baloane-sondă pe Venus în cadrul programului spaţial Vega, o colaborare între fosta U.R.S.S. şi alte ţări, inclusiv Franţa, informează Agerpres.


Despre autor:


Ultima actualizare: 24 Martie 2021 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.