Presedintele Klaus Iohannis a afirmat, marti, ca lideri "pesedisti diletanti" au crezut ca se pot profila folosind politica externa, el subliniind ca lucrurile stricate de acestia trebuie reparate.

"Politica externa a Romaniei pe care cred ca am condus-o rezonabil a avut in ultimii trei si ani jumatate de suferit. Lideri pesedisti diletanti au crezut ca se pot profila folosind politica externa a Romaniei. Eroare! Singurul lucru pe care l-au obtinut este decredibilizarea Romaniei in relatia cu multi parteneri cu care am avut legaturi stranse si incredere reciproca", a spus Iohannis, la preluarea mandatului de ministru de Externe de catre Bogdan Aurescu.

El a aratat ca unul dintre dosarele ratate de guvernarea pesedista a fost dosarul ONU.

"Este cazul sa reparam ce au stricat pesedistii. Este cazul sa refacem increderea partenerilor nostri in Romania, in politica externa a Romaniei. Convingerea mea ferma este ca Romania trebuie sa aiba o politica externa solida, de succes, de incredere, indiferent de cine guverneaza la un moment dat tara noastra. Acest lucru acum incepe sa redevina posibil, dupa multi ani in care politica externa a fost afectata de guvernari esuate am ajuns intr-o zona in care putem sa fim optimisti ca presedintele si Guvernul Romaniei vor colabora loial, asa cum este scris in Constitutia Romaniei", a adaugat seful statului.

Presedintele Iohannis a mentionat prioritatile in politica externa a Romaniei:


  • parteneriatul strategic cu SUA,

  • rolul in NATO si locul si rolul in UE,

  • consolidarea, intarirea si extinderea parteneriatelor strategice si o buna profilare in plan global,

  • intarirea pozitiei si a increderii din partea statelor cu care tara noastra are relatii bilaterale.

El s-a declarat multumit ca Bogdan Aurescu a fost cooptat in echipa guvernamentala a premierului Ludovic Orban.

"Este pentru mine o garantie a faptului ca lucrurile vor fi abordate serios, profesionist si va garantez ca impreuna vom avea succes. Pe Bogdan il stiti foarte bine, este unul dintre cei mai profilati diplomati romani, a inceput activitatea in minister, s-a profilat extraordinar de pozitiv cu acel renumit proces de la Haga pe care l-a castigat pentru Romania, a continuat cariera in minister, a fost ministru si este acum iarasi ministru de Externe", a spus Iohannis, aratand ca isi doreste o colaborare foarte buna.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

Presedintele i-a multumit si fostului ministru de Externe, Ramona Manescu, pentru lucrurile facute bine in scurtul mandat.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.