Anul 2019 este pe cale sa devina unul dintre cei mai caldurosi din toate timpurile, fapt care ar transforma perioada 2015-2019 in cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria inregistrarilor meteorologice, a precizat vineri Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM), potrivit Reuters.

Este prea devreme pentru a pune actualul val de canicula abatut asupra Europei pe seama incalzirii globale, dar este ''in perfecta concordanta'' cu fenomenele extreme asociate emisiilor de gaze cu efect de sera, a precizat agentia ONU.

"Valurile de caldura vor deveni mai intense, mai epuizante, mai extreme, vor incepe mai devreme si se vor termina mai tarziu", a declarat purtatoarea de cuvant a OMM, Clare Nullis, cu ocazia unei conferinte de presa la Geneva, potrivit Agerpres.

"Este abia sfarsitul lunii iunie, dar se pare ca Terra urmeaza sa se confrunte cu cinci cei mai caldurosi ani din istoria inregistrarilor meteo, adica perioada 2015-2019 inclusiv", a mai spus aceasta.

In intervalul ianuarie-mai, 2019 s-a clasat ca cel de-al treilea cel mai fierbinte an, a adaugat aceasta.

Negociatorii G20 prezenti in Osaka, Japonia, dezbat modalitatea de formulare a unui comunicat al summitului pe tema combaterii incalzirii globale, Statele Unite incercand sa foloseasca termeni mai blanzi in pofida rezistentei tarilor europene, potrivit unor surse.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.