De asemenea, meteorologii au prelungit pâna pe data de 1 iunie informarea de vreme rea, la nivelul intregii tari.
Potrivit sursei citate, in intervalul 28 mai, ora 14:00 - 29 mai, ora 2:00, va fi valabil Codul galben pe durata caruia vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata in Banat, Crisana, Maramures, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum si in nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descarcari electrice, grindina, vijelii si averse torentiale. Cantitatile de apa vor depasi 25 l/mp si izolat 40 - 50 l/mp, scrie Agerpres.
Prognoza ANM releva, totodata, ca, pâna pe 1 iunie, la ora 10:00, temporar instabilitatea atmosferica va fi accentuata, marti (28 mai) si miercuri (29 mai) indeosebi in regiunile vestice, sud-vestice, nordice si centrale, dar si in zonele de deal si de munte, apoi cu precadere in sudul, centrul, estul si nordul teritoriului.
Se vor semnala averse ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vântului, vijelie si izolat grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 50 l/mp.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro