O descoperire bizara facuta in Turcia deruteaza oamenii de stiinta. Pradatorul a fost descoperit intr-o pivnita veche si ramane sa fie identificat de catre expertii in istorie naturala.

Un animal misterios mumificat a fost descoperit in Turcia, provocand deruta in randul expertilor. Arheologii presupun ca animalul poate fi unul preistoric, in timp ce altii considera ca acesta ar putea fi un fel de pisica, bazandu-se pe aspectul incisivilor puternici. "Se aseamana cu una dintre pisicile mumificate natural pe care le-am gasit in Marea Britanie, zidite in cosurile de fum. Oasele sunt lungi, ceea ce este o trasatura a speciei feline”, a declarat Lidija McKnight, un egiptolog de la Universitatea din Manchester, expert in animale mumificate, potrivit turkiyegazetesi.com, citata de IFLScience.

Animalul mumificat masoara un metru lungime, de la nas pana la varful cozii. "Un metru este destul de mult, dar daca, spre exemplu, este o specie de pisica salbatica? Acestea pot fi mult mai mari decat cele domestice. Dintii sunt un pic cam ciudati, dar in cazul in care tesuturile moi sufera de pe urma procesului de desecare, ele pot arata mai pronuntat", a adaugat McKnight.

Creatura rigida a fost recuperata dintr-un subsol de stanca solida de sub casa lui Abudllah Ozturk, din Niğde, care se afla in Anatolia, regiunea centrala a tarii. "I-am sunat pe doi prieteni arheologi, care au venit si au examinat scheletul. Ei mi-au spus ca aceasta apartine unei foarte vechi specii, care este probabil disparuta, dar nu au putut-o identifica si mi-a spus ca nu stiu carei specii a apartinut", a declarat barbatul, conform MEDIAFAX.

"Examinam imagini ale scheletului si pare a fi un carnivor. Dar avem nevoie de mai mult timp pentru teste suplimentare. Dupa examinari, vom putea spune din ce specie face parte si din ce perioada de timp este", a declarat Aydin Topcu, profesor de istorie naturala la Universitatea din Niğde.

Craniul creaturii si istoria zonei sugereaza ca, cel mai probabil este o pisica. Acest lucru se datoreaza faptului ca exista o istorie despre pisicile mumificate, dar si a copiilor din Anatolia, care intre secolele X si XIII erau supusi acestor proceduri.

Citeste si:
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
Analiză făcută din birou. Un...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.