Un studiu realizat pe soareci a descoperit cauza probabila a maladiei Alzheimer si sugereaza ca un medicament testat in prezent pe oameni pentru tratarea cancerului ar putea preveni maladia care cauzeaza dementa.

Cercetarea savantilor americani a fost catalogata ca oferind speranta pentru descoperirea de noi tratamente contra dementei.

Studiul, realizat de oameni de stiinta de la Duke University din Statele Unite ale Americii si publicat in Journal of Neuroscience, a ajuns la niste concluzii surprinzatoare, potrivit unuia dintre autorii cercetarii, pentru ca acestea contrazic teoria actuala referitoare la aceasta maladie. Cercetarea sugereaza ca, in cazul soarecilor care sufera de Alzheimer, anumite celule ale sistemului imunitar, care de obicei protejeaza creierul, incep sa consume un nutrient important numit arginina. Blocand acest proces prin folosirea medicamentului difluorometilornitina (DFMO), pierderile de memorie si acumularea in creier de proteine cunoscute sub numele de placa au fost prevenite.

Cercetarea a fost efectuata pe mai multi soareci, in cazul carora un numar de gene importante a fost modificat pentru a face sistemul imunitar al animalelor cat mai asemanator celui uman, scrie MEDIAFAX.

"Daca intr-adevar consumul de arginina este atat de important in procesul de instalare a maladiei, poate putem bloca acest consum si putem vindeca boala", a declarat Carol Colton, profesoara de neurologie la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Duke si membra a Institutului Duke pentru stiinte ale creierului.

Citeste si:
Clinica Virtuală a Memoriei - locul unde să ai grijă de cea mai de...
Clinica Virtuală a Memoriei -...

Anterior se credea ca creierul elibereaza o serie de molecule care "accelereaza" sistemul imunitar, afectand aparent creierul, dar acest studiu a descoperit o exprimare mai intensa a unor gene asociate cu suprimarea sistemului imunitar.

"Este surprinzator, pentru ca suprimarea sistemului imunitar nu este un lucru la care expertii in domeniu sa se fi gandit ca are loc in cazul maladiei Alzheimer", a spus Matthew Kan, autor al studiului. Soarecii carora li s-a administrat medicamentul DFMO pentru a bloca arginaza, o enzima care descompune arginina, au avut rezultate mai bune le testele de memorie la care au fost supusi ulterior.

"Toate acestea sugereaza ca, daca putem bloca acest proces local de saracire in aminoacizi, atunci putem proteja soarecele, cel putin, de maladia Alzheimer", a mai spus Kan. "Acest studiu deschide calea catre o noua abordare, total diferita, referitoare la cauza maladiei Alzheimer, oferind noi idei in ceea ce priveste tratarea", a spus, la randul sau, Carol Colton.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.