Conform studiilor cercetatorilor britanici creierul uman poate fi antrenat sa prefere o dieta bazata pe alimente sanatoase, sarace in calorii, in detrimentul mancarurilor de tip fast-food.

Cercetatorii cred ca este posibila crearea unei diete care sa poata anula dependenta de alimente nesanatoase si sa creasca preferinta pentru o hrana sanatoasa. Anterior, specialistii considerau ca efectele unei alimentatii nesanatoase prelungite asupra creierului, in termeni de dependenta, sunt foarte greu de anulat. "Nu ne incepem viata cu o pofta de cartofi prajiti si respingand din prima alimente precum pastele din faina integrala", a spus autoarea studiului, Susan Roberts, profesor la Universitatea Tufts din Marea Britanie. "Aceste preferinte se instaleaza in timp, ca raspuns la alimentatia constanta nesanatoasa", a explicat Roberts.

Oamenii de stiinta au banuit de mult timp ca, odata create, circuitele cerebrale responsabile de dependenta de alimentatia nesanatoasa pot fi foarte greu sau imposibil de inversat, ceea ce le face pe persoanele cu probleme de greutate sa duca o viata in care se lupta sa reziste tentatiilor alimentare nesanatoase. Studiul, publicat in revista Nutrition & Diabetes, a fost realizat folosind sesiuni de rezonanta magnetica nucleara asupra creierului, in special asupra zonei asociate cu mecanismul recompenselor, in cazul a 13 femei si barbati obezi si supraponderali. Opt dintre participanti erau inclusi si intr-un program de scadere in greutate, conceput de cercetatorii de la Universitatea Tufts, iar ceilalti cinci au fost folositi drept grup de control. Tuturor le-a fost scanat creierul prin rezonanta magnetica nucleara, la inceputul si la sfarsitul perioadei de sase luni cat a durat studiul.

Dupa cele sase luni, creierul celor implicati in programul de slabire a prezentat schimbari in regiunile unde se afla centrul recompenselor, asociat cu invatarea si cu dependentele. Zona cerebrala in cauza a devenit mult mai sensibila cand venea vorba despre alimente sanatoase, sarace in calorii, in timp ce sensibilitatea la alimentele nesanatoase a scazut.

"Programul de slabire (creat de Universitatii Tufts, n.r.) este conceput special pentru a schimba modul in care oamenii reactioneaza la diferite alimente, iar studiul nostru arata ca voluntarii care au participat la acest program au prezentat o dorinta crescanda pentru o dieta sanatoasa si o scadere a apetitului pentru alimente nesanatoase. Combinarea acestor doua efecte este, probabil, cheia mentinerii greutatii sub control. Din tot ce stim noi, este pentru prima data cand se demonstreaza existenta acestui mecanism reversibil", a declarat Sai Krupa Das, profesor la Universitatea Tufts, implicat in cercetare.

Citeste si:
10+ afecțiuni care pot fi depistate cu ajutorul RMN
10+ afecțiuni care pot fi...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.