Persoanele care trebuie sa ia decizii dificile reusesc sa reflecteze cu o mai mare obiectivitate atunci cand analizeaza diverse aspecte pe intuneric, potrivit unui studiu realizat recent la Universitatea din Toronto.

Oamenii de stiinta canadieni spun ca stingerea luminilor reduce intensitatea emotionala, permitand oamenilor sa isi pastreze luciditatea atunci cand trebuie sa ia decizii dificile.

Potrivit cercetatorilor de la University of Toronto Scarborough din Canada, atat emotiile pozitive, cat si cele negative sunt resimtite mult mai intens pe lumina. Alison Jing Xu, profesor de management la aceasta universitate, si Aparna Labroo, profesor la Northwestern University, au realizat o serie de studii pentru a examina neobisnuitul paradox al luminii si al emotiilor umane.

In schimb, alte studii precedente au aratat ca oamenii pot fi mai optimisti in privinta cotatiilor de la bursa in zilele insorite, in timp ce zilele noroase pot declansa tulburari de dispozitie sezoniere. "Am descoperit ca in zilele insorite persoanele predispuse la depresie pot sa devina chiar si mai deprimate".

Pentru a investiga acest fenomen, cei doi cercetatori au cerut participantilor sa acorde note pentru o varietate larga de teme, precum iuteala sosului pentru aripioare de pui, agresivitatea unor personaje fictive, gradul de atractivitate al unor persoane si gustul a doua bauturi fara alcool, servite in conditii diferite de luminozitate, scrie MEDIAFAX.

Autorii studiului au aflat astfel ca emotiile sunt mai intense pe lumina puternica - sosul are un gust mai iute, personajele sunt percepute ca fiind mai agresive, iar oamenii par mai atragatori. Participantii au baut mai mult suc in zilele insorite si mai putin in cele noroase, potrivit acestui studiu ce a fost publicat in Journal of Consumer Psychology.

Profesorul Xu crede ca efectul pe care lumina stralucitoare il are asupra sistemului de emotii uman ar putea fi rezultatul faptului ca aceasta este perceputa ca o sursa de caldura, iar perceperea caldurii poate sa declanseze o serie de emotii.

Citeste si:
Ana Baniciu, noi detalii despre nuntă: „Părinții nu au intervenit,...
Ana Baniciu, noi detalii...

"Lumina stralucitoare intensifica reactiile emotionale initiale pe care oamenii le au fata de diversi stimuli, inclusiv fata de produse si de persoane", a precizat aceeasi cercetatoare.

Cele mai multe dintre deciziile marunte din viata de zi cu zi sunt luate pe lumina, insa cercetatorii canadieni au descoperit ca reducerea intensitatii luminoase ii ajuta pe oameni sa ia decizii mai rationale si sa incheie mult mai usor sesiunile de negocieri.

"Vanzatorii ar putea sa ajusteze nivelul de luminozitate in magazinele cu amanuntul, in functie de natura produselor puse in vanzare. Daca vinzi produse expresive din punct de vedere emotional, precum flori sau inele de logodna, atunci ar avea sens ca magazinul sa fie cat mai luminat", spune Alison Jing Xu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.