Oamenii sunt mai predispusi la accidente vasculare cerebrale, putand chiar sa moara din cauza acestora, atunci cand temperaturile scad drastic sau cand umiditatea este foarte ridicata, afirma autorii unui studiu realizat de cercetatorii americani.

Vremea mai calda reduce riscul de spitalizare din cauza unui accident vascular cerebral (AVC) si imbunatateste sansele de supravietuire.

Temperaturile reci pot declansa accidente vasculare cerebrale, intrucat expunerea la frig are numeroase efecte asupra organismului - tensiune arteriala crescuta, constrictia vaselor sangvine si coagularea trombocitelor. Variatii mari in temperatura aerului in intervale scurte de timp ar putea avea un impact similar, avertizeaza cercetatorii americani, scrie MEDIAFAX.

Studiul, coordonat de Judith Lichtman, profesor la catedra de Epidemiologie de la Yale School of Public Health, a fost realizat pe plan national pe un esantion de 134.510 de persoane in varsta de peste 18 ani, care au fost spitalizate in perioada 2009 - 2010 din cauza unui accident vascular cerebral ischemic, cel mai cunoscut tip de AVC, cauzat de un cheag sangvin care blocheaza fluxul sanvin din creier sau care duce la creier.

Savantii americani au comparat aceste informatii cu datele despre starea vremii, inclusiv cele despre temperaturi si punctul de roua - ce indica o umiditate crescuta a aerului -, din perioada mentionata.

Cercetatorii au constatat ca modificarile mari ale temperaturilor zilnice si o umiditate medie mai mare erau asociate cu o rata mai mare de spitalizare din cauza unui AVC.

Temperaturile medii anuale scazute au fost asociate si ele cu spitalizarile din cauza AVC si cu decesele cauzate de ele.

Cu fiecare crestere de 1°F (17,2 grade Celsius) a temperaturii medii, se produce o scadere de circa 1% a riscului de spitalizare din cauza unui AVC si de deces in spital. Cresterile fluctuatiilor temperaturii zilnice si un punct de roua mediu determina si ele o crestere a riscului de spitalizare din cauza unui AVC, dar nu a riscului de deces in spital.

Citeste si:
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
Analiză făcută din birou. Un...

Studiul a fost prezentat la Conferinta internationala despre accidente vasculare cerebrale organizata de American Stroke Association in orasul San Diego. Un alt studiu, realizat pe aproape 2.000 de pacienti din Rusia, a dezvaluit faptul ca 30% dintre acestia prezentau un risc ridicat de AVC in zilele reci in comparatie cu zilele calde.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.