Membrii CNA Narcisa Iorga si Valentin Jucan declara ca OUG de modificare a Legii audiovizualului este un abuz al Guvernului, Lorand Turos spune ca ar fi fost oportun un studiu de impact pentru a vedea efectele asupra pietei, iar Christian Mititelu considera ca OUG aduce mai multa disciplina fiscala.

Narcisa Iorga, membru al Consiliului National al Audiovizualului, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca a aflat de la presa despre Ordonanta de Urgenta a Guvernului de modificare a Legii audiovizualului, publicata vineri in Monitorul Oficial.

"Conform Legii audiovizualului, orice reglementare in domeniu trebuie realizata numai cu consultarea CNA. Prima tentativa de a modifica legea organica prin ordonanta si fara consultare publica a fost in noiembrie 2012. Cinci dintre cei 11 membri de atunci ai CNA am sesizat Comisia Europeana pentru incalcarea principiilor statului de drept, la solicitarea unui grup de presa patronat de un om politic, avand in vedere ca mare parte din textul acelei ordonante se regasea intr-o propunere mai veche adresata CNA de catre Antena Group. CNA s-a oferit apoi sa gazduiasca dezbaterile publice cu toate partile componente ale pietei audiovizuale. Guvernul parea ca a abandonat ideea, dar iata ca ne-am inselat", a spus Narcisa Iorga.

IAA Romania se "revolta" impotriva OUG de modificare a Legii audiovizualului

Aceasta a precizat ca, in ultimele 15 zile, a asistat "la trei abuzuri asupra Legii audiovizualului, doua dintre ele comise de insusi presedintele CNA", Laura Georgescu, iar cel de-al treilea, comis, vineri, de Guvern.

"Nici nu e de mirare: daca presedintele CNA nu-si respecta institutia pe care o conduce, de ce ar face-o Guvernul? Atata vreme cat Laura Georgescu, avand rang de ministru, isi permite sa falsifice in Monitorul Oficial Codul audiovizual spre multumirea asteptarilor Antena Group, nu am cum sa am asteptari mai mari din partea Guvernului. Din punctul meu de vedere, asistam la transformarea Consiliului National al Audiovizualului in Consilul National al Antenei", a afirmat Narcisa Iorga.

Un alt membru al CNA, Christian Mititelu, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca OUG se incadreaza intr-o "politica de prudenta fiscala" si ajuta Consiliul atunci cand trebuie sa ia decizia de a acorda sau nu o licenta audiovizuala.

Citeste si:
Buhnici, amendat cu 20.000 de lei de CNCD pentru afirmațiile despre...
George Buhnici a fost amendat...

"La prima vedere este vorba de niste masuri care aduc mai multa disciplina fiscala si mai multa transparenta fiscala, deci se incadreaza intr-o politica de prudenta fiscala. Nu afecteaza direct Consiliul National al Audiovizualului, din contra, ne ajuta eventual la momentul destul de dificil in care trebuie sa hotaram daca cineva primeste sau nu o licenta audiovizuala, dupa cum elimina partial un posibil abuz, si anume acela de a obtine o licenta numai cu scopul de a o ceda contra unui profit la scurta vreme dupa ce a fost obtinuta. In definitiv, obtinerea unei licente este un fel de licitatie, ori daca exista aceasta transparenta si prudenta fiscala, poate ca ar fi bine ca sa fie aplicata si in cazul altor licitatii, nu numai in domeniul audiovizualului", a spus Christian Mititelu.

Pe de alta parte, Lorand Turos, membru al CNA, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca ar fi fost oportuna realizarea unui studiu de impact pentru a se vedea efectele pe care le va avea aceasta modificare a Legii audiovizualului asupra pietei.

Citeste si:
Ciucă: OUG privind măsurile bugetare, proiectul plafoanelor de...
Ciucă: OUG privind măsurile...

"La prima vedere se pare ca este in beneficiul pietei audiovizuale modificarea Legii audiovizualului, dar totusi va avea un efect - si pe termen scurt si pe termen lung - mai ales financiar. Eu, personal, cred ca ar fi fost benefic sa nu se modifice Legea audiovizualului prin Ordonanta de Urgenta, ci printr-o procedura clasica, normala de modificare a legii, mai ales ca este o lege importanta. Si ar fi fost bine sa vedem si un studiu de impact, respectiv sa vedem parerea pietei intr-o forma de dezbatere publica. Ideea cred ca este una pozitiva. Intentia presupun ca a fost buna si sper sa nu aiba efecte negative imprevizibile", a mai spus Lorand Turos.

Cristina Trepcea, membru al CNA, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca priveste acest gest al Guvernului "ca pe ceva nu bun, nu rau, ci doar necesar".

"Salut aspectele care se refera la generarea corectitudinii in piata audiovizuala. Si ma refer la aspectele legate de cesiunea licentelor dupa un an, de certificatele fiscale, ca masura de protectie pentru piata. De asemenea, un aspect pozitiv vad in transparentizarea surselor de venit din publicitate. Dar vreau sa subliniez ca este o ordonanta care modifica o lege organica, asa ca sa asteptam sa vedem ce va hotari Parlamentul. Forma finala a textului va fi data de Parlament", a spus Cristina Trepcea.

Citeste si:
Legea pensiilor a fost modificată. Categoriile de români care pot...
Legea pensiilor a fost...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.