Românii care au credite în lei plătesc rate-record, căci ROBOR la trei luni, cel care contribuie la dobânzile lunare, este la un pas de pragul psihologic de 6%. Vestea și mai neplăcută este că economiștii întrevăd o creștere cu încă două procente până la final de an. De asemenea, o valoare aproape dublă comparativ cu cea de acum va avea și IRCC, celălalt indice de referință. Creșteri mari sunt și la dobânzi, cele care i-au adus pe mulți români în imposibilitatea de a mai plăti dările la stat. Sfaturile analiștilor financiari pentru a ieși cu bine din această situația. 

ROBOR este aproape de pragul de 6%. Cum ne sfătuiesc analiștii să acționăm pentru a putea face față ratelor-record

Românii cu credite în lei trăiesc un coșmar de aproape un an. Creșterea dobânzilor a dus la rate din ce în ce mai mari de la o lună la alta, iar ROBOR la trei luni se apropie cu celeritate de 6%. Creditele sunt cu atât mai greu de susținut luând seama că totul s-a scumpit.

„Ce înseamnă un Robor dublat faţă de acum cinci luni şi de patru ori mai mare faţă de anul trecut? Înseamnă un cost de finanţare mai ridicat”, a declarat Andreea Nica, Chartered Financial Analyst (CFA) România.

„Solicitările în ceea ce privește creditul ipotecar au scăzut dramatic”, a spus Camelia Grădinariu, broker de credite, pentru Observator.

De exemplu, cine a luat un împrumut de la bancă de 350 de mii de lei, pe 30 de ani, plătea anul trecut, o rată de 1.815 lei. Cu ROBOR la pragul de 6%, rata ajunge la 2.866 de lei. Este o diferență de o mie de lei care, până la finalul anului, s-ar putea mări. Și cine se raportează la IRCC plătește o rată cu 126 de lei mai mare față de anul trecut.

ROBOR ar putea crește, IRCC s-ar putea stabiliza

Experții preconizează că ROBOR la trei luni va continua să crească până în jurul valorii de 8% pe care o va atinge undeva în luna decembrie. Ulterior, în funcție de evoluția inflației, ar putea să scadă odată cu reducerea dobânzii-cheie de către Banca Națională a României (BNR). În paralel, IRCC s-ar putea stabiliza în jurul valorii de 4%.

IRCC este o medie aritmetică a ratelor pe trei luni, a ratelor ROBOR, ce a fost în permanenţă la un nivel mai mic. „Cei care au IRCC în contractele de credit suferă cu întârziere”, a explicat Andreea Nică, CFA România.

Citeste si:
În ce țări vor fi trimiși leii salvați din Ucraina. „Vor păși pe...
În ce țări vor fi trimiși...

„N-o să se ajungă niciodată la valoarea ROBORULUI, astfel încât analiștii îi consiliază să treacă la IRCC. Undeva la 200-300 de lei ar trebui să scadă rata”, a completat Camelia Grădinariu, broker de credite, pentru sursa citată.

Soluția oferită de analiști

Unii analiști financiari ne sfătuiesc să amânăm împrumuturile. În schimb, alții spun că aceasta „este o soluție și nu este”. Aproape jumătate de milion de români au credite legate de indicele ROBOR.

„Pentru cei care şi-au făcut calculele, cel puţin încă un an doi mai pot sta liniştiţi pentru că, din semnalele pe care le avem, inflaţia va rămâne cu noi. Este indicat să aibă rezerve trei luni, şase luni de cheltuieli lunare”, este părerea Andreei Nică, CFA România.

Citeste si:
Cumpărături în rate online vs. offline: care este diferența?
Cumpărături în rate online...

„Este o soluţie şi nu este, în acelaşi timp, pentru că funcţionează cumva ca şi o penalizare. Se îngheaţă principalul şi plăteşti doar dobândă, iar în momentul în care revii să achiţi ratele integral, vei avea o valoare mult mai mare”, a spus Camelia Grădinariu, broker de credite.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.