Social 2 Iulie 2007 23:24
Saptamina viitoare, Mircea Cartarescu isi publica ultimul volum din trilogia „Orbitor“ - „Aripa dreapta“. In acest interviu, autorul povesteste cum a scris cartea si intreaga trilogie

Cind apare ultimul volum din „Orbitor“?

Chiar in saptamina care vine. E unul dintre avantajele colaborarii mele cu Humanitas: lucrurile se intimpla uimitor de repede. Eu le dau manuscrisul, practic, redactat pina la ultima virgula, apoi colaboram in privinta spalturilor si a copertei si in doua saptamini cartea apare. E o chestiune de incredere reciproca, dupa cincisprezece ani de colaborare ideala.

Incheierea trilogiei pare sa te fi „chinuit“. Te-a obligat acest ultim volum sa-l scrii altfel decit il planuisesi?

Volumul al treilea al acestei carti n-ar fi aparut niciodata daca n-as fi primit, pentru scrierea lui, o bursa de un an linga Stuttgart, la Schloss Solitude. Am locuit acolo in conditii perfecte pentru scris, „departe de lumea dezlantuita“, departe de viata romaneasca isterica si isterizanta, care nu ne lasa timp sa ne adunam si sa facem ceva cu adevarat creativ. Am lucrat la Stuttgart zi de zi, incluzind weekendurile, pentru ca stiam ca nu voi mai intilni o a doua sansa ca aceea. Venise insa sfirsitul anului si inca mai aveam de scris doua capitole finale. Disperat, mi-am luat inima-n dinti si i-am cerut directorului Academiei Schloss Solitude inca o luna, ca sa-mi pot termina cartea. Din fericire, el m-a inteles si, prin urmare, am terminat romanul, la Solitude, in treisprezece luni. A fost cel mai mare efort creativ pe care l-am facut in viata mea. Cartea s-a scris de la un capat la altul, fara reveniri si aproape fara stersaturi.

Te-ai supramotivat, ca pentru finalul unui proiect pe care-l asteapta foarte multi cititori?

Cosmarul meu, in toti acesti ani, a fost ca nu-mi voi putea termina trilogia. Mi-era groaza de perspectiva de a face un fel de „Cartea milionarului“, tetralogia promisa de Stefan Banulescu, din care el n-a reusit sa scrie decit un volum (e drept, exceptional). Urasc sa las un lucru neterminat. Timp de aproape patru ani, dupa terminarea celui de-al doilea volum, mi-am crescut copilul si a trebuit sa supravietuiesc, asa ca n-am putut scrie nici un rind la roman. Sotia mea stie in ce stare mizerabila am fost in acea perioada: aproape innebunisem de disperare si de frustrare. Ma simteam ca un cal de curse inhamat la caruta si nu vedeam nici o iesire, nici o sansa de a iesi in larg. Aveam sentimentul ca mi-o vor lua toti inainte, ca visul meu literar s-a dus pe apa simbetei, ca am esuat lamentabil. Stiam ca pot scrie „Aripa dreapta“, dar nu mi se dadeau timpul si linistea interioara pentru asta. La Solitude, parca am scapat dintr-o capcana. Am scris „Orbitor 3“ cu „bataia orbului si fuga schiopului“ (de care sa te fereasca Dumnezeu)... Si cred ca l-am facut cum se cuvine.

Ai chef sa descrii starea de spirit in care ai scris ultimele pagini ale cartii si momentul de dupa ce ai spus „E gata!“?

Trebuie sa marturisesc: am scris ultimele pagini cu ochii scaldati in lacrimi. Ca intr-un katharsis din amfiteatrele grecesti, am avut brusc revelatia ca Shahasrara, lumina mistica pe care toti o cautam, strapungerea iluziei realitatii, a fost in cazul meu reamintirea „acelor zile, acelor fermecate zile“ din zorii copilariei mele, in care eu si fratele meu Victor, disparut apoi atit de tragic, ne zimbeam unul altuia in odaia mizera de pe Silistra, vegheati de ciudatii zei care erau parintii nostri. Cred ca niciodata n-am scris pagini atit de puternice literar (dar aici criticii vor decide) ca in ultimele capitole din aceasta carte. Sint extraordinar de usurat ca ultimul volum a iesit bine, cel putin din punctul meu de vedere. Acum m-am linistit, o etapa a vietii si-a scrisului meu s-a incheiat si e timpul sa ma-ndrept spre altceva.

Cind ai inceput „Orbitor“, aveai idee la ce te inhami? Fa-mi, te rog, o scurta istorie a etapelor acestei trilogii.

O, nu m-as fi apucat niciodata de nebunia asta dac-as fi stiut ce ma asteapta. Cind voi publica, in toamna, trilogia completa, intr-o formula grafica unitara, voi adauga la sfirsit o istorie a scrierii ei. Acum doar punctez citeva etape. Am inceput cartea pe 7 decembrie 1992, la Bucuresti, si am scris primul volum, aproape in intregime, la Amsterdam, pina in 1996, cind a si aparut. Al doilea volum l-am inceput in conditii foarte triste (divortam, lumea literara se-ntorsese impotriva mea, din cauza „Postmodernismului romanesc“ si a „Jurnalului“, in care multi vazusera semnele unei infatuari blamabile, ale unei goane dupa traduceri, premii si alte onoruri) si l-am scris aproape numai in strainatate, la Berlin si la Budapesta, mai ales. Ultimul l-am scris, de la prima pina la ultima pagina, la Stuttgart. In final, cartea are 1.400 de pagini, cu o medie de 100 de pagini pe an in timpul in care am scris-o. Intre volume am scris multe alte carti, de foarte diverse orientari si de o pondere diversa in scrisul meu. Pe fiecare, oricit de minora, am scris-o cu aceeasi devotiune ca si cartile mele pe care le consider importante.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.