Atat de inradacinat in mintea bucuresteanului, numele generic de “oltean” a ramas pana tarziu, pentru toti romanii comercianti, chiar daca cei ce vindeau nu mai erau de mult oltenii. Imbracati in portul lor, strigand, tocmindu-se aprig, dar fara suparare, ei isi duceau marfurile pe umeri, in doua cosuri cu o cobilita - o bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi.

Vindeau peste, carne de vaca, porc si berbec, iar de Paste miei vii ori carne de miel, intreg, jumatate sau sferturi. Gainile, ratele, gastele erau vandute in cosuri cu plasa, vii, cumparatorii hotarand daca ajung in oala sau sunt pastrate pentru a oua. Tot olteanul vindea si grauntele pentru hrana lor. Laptele dulce era adus din satele marginase, fie in vase de tabla alba, fie cu un carut usor pe doua roti, tras de un calut, fie cu cobilita, pe umeri. Foarte cautat era cel de capra, pe care parintii il cumparau pentru copiii mai firavi. Se mai vindea si lapte acru, cas dulce sau sarat, branza de oi, de vaca ori de burduf, cascaval presat in roti groase cu trei degete, cu frunze de visin ori de piersic intre ele si infasurate in foi de vita, dar si unt randuit in turte mici, cat podul palmei. Iaurtul si laptele covasit, din hardaiasele legate de cobilita, se vindea cu lingura, iar gospodina isi primea marfa aranjata ca solzii de peste, pe farfuriile ce si le aducea din casa. Pentru calcatul rufelor si pentru gratar, gospodinele asteptau carbunii de mangal.

De dimineata pana seara, oltenii imbiau cu legume proaspete: verdeturi, varza, ardei, morcovi, telina, ceapa, usturoi, rosii, castraveti, in functie de anotimp. In cosurile lor, carau fructele de gradina sau de padure, frumos oranduite si ispititoare. Pe langa cele ale locului - mere, pere, struguri, afine, zmeura, caise, piersici, prune, gutui - se vindeau si fructe exotice. Oltenii, vindeau portocale, in fata bisericii Sf. Anton, desvalind, delicat, de camasa lor de hartie de matase, fructele mari si rotunde, iar florarii, udau din stropitoare cu imens gat de girafa, mozaicul viu de culori si parfumuri ce ocupa toata piateta".

"Salep" si "Bigi-Bigi"

Alti negustori ambulanti, turcii si bulgarii, vindeau mai ales dulciuri, alune, cafea, braga si bauturi racoritoare. Se aprovizionau de la dughene - bragagerii, risipite prin mahalale, adevarate laboratoare de cofetarie. Acolo se faceau mari cantitati de rahat, nuga cu naut, cu susan, cu alune, "bigi-bigi" care erau un fel de lumanpri groase din coca de rahat, inchegata cu zahar legat si prinsa pe sferturi de nuci insirate pe sfoara. Cei ce vindeau pe strazi aceste produse, in cosuri cu cate o tava avand multe despartituri pentru diferitele dulciuri, erau mai mult turcii, in port oriental, cu salvari si fes rosu, care faceau deliciul copiilor. Adesea ei aveau in mana dreapta si o donita cu braga, racita de un bulgare plutitor de gheata. Braga se facea din mei si zahar. Salepul, o bautura de iarnp era fierbinte, dulceaga si continea piper in ea. Aceasta bautura adusa de bulgari avea menirea sa incalzeasca si sa hraneasca in acelati timp.

Vanzarea incepea de la 5 dimineata, insotita si de chemarea taraganata si prelunga: "Saleeep!". Vara, pe strazile capitalei, apreciata de toate varstele, era limonada. Turnata din vase speciale in pahare ieftine, limonada era fabricata din apa, la care se adauga suc de lamaie, gheata si zahar ars pentru culoare. "Sampania rece!...doua la cinci!...numai zeama de lamaie...o vand sa nu mai ramaie...", striga limonagiul, si lumea se strangea in jurulu lui. Grecii si macedonenii vindeau covrigi si placinte. Covrigii erau fie mai mari, fie mai mici, cu susan sau fara, iar placintele - cu branza, cu carne, dar si simple, numite "bogacii". Ca sa le pastreze calde, in cosuri, sub tava, se punea un lighenas cu jaratec de mangal. Franzelarii aveau franzele lungi, chifle si cornuri, in cosuri adanci, purtate pe spate, ca ranitele.

Toamna, ieseau pe strazi, cu sobita de tabla la subsuoara, negustorii de "cren-wursti" (un soi de carnati cu hrean), care adaptand termenul, strigau pentru cei infometati: "Caaarne-vici!", iar dupa o pauza, se auzea ca un ecou ispititor: "...vici, ...vici!!" Vanzatorii de covoare, tesaturi si rasnite de cafea erau, de regula, armenii. Negustorilor ambulanti li se alaturau sacagiii, care vindeau apa in butoiase legate cu cercuri de fier, si vanzatorii de lemne de foc.
Tiganii umblau cu carucioare trase de magari, dupa fier vechi, sau vindeau piepteni de os, albii pentru spalat rufe si tot felul de vase din arama ce urmau a fi cositorite, in timp ce tigancile vindeau "porumbielu fierbinte", adica porumb fiert, "floricele", din porumb cu sare, levantica pentru alungat moliile, precum si tot soiul de flori de gradina sau de camp. Evreii, cei mai multi, trecusera la comertul stabil, pe care in mare parte il si controlau. Cei ramasi la vanzarea de maruntisuri aveau tot felul de obiecte de podoaba, panglici, piepteni, dantele, ata, ace, agrafe si multe alte fleacuri necesare gospodinelor.

Dintre toti se detaseaza un personaj extrem de cunoscut si indragit de bucuresteni: Cilibi Moise, care putea fi intalnit adesea pe Podul Calicilor, langa Tribunal, unde incepea Calea Rahovei, De dimineata pana la asfintit, ulitele frematau de pasii, chemarile si tocmelile celor ce-si castigau in acest fel existenta. Iar seara, ragusiti si obositi, unul cate unul, se pierdeau in noapte, cu marfa ramasa, pentru ca a doua zi sa fie din nou pe strazi.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.