Ortacii lui Condescu cer salarii prin ordonanta de urgenta * Liderul sindical clameaza ca bugetele societatilor din minerit nu au fost inca aprobate

Mai mult de 40.000 de mineri care nu si-au primit la timp salariile iau in calcul declansarea unor proteste, in februarie, in cazul in care bugetele companiilor miniere nu vor fi aprobate de urgenta, astfel incat sa fie platite restantele salariale, iar societatile miniere sa poata functiona. Marin Condescu, presedintele Centralei Nationale Miniere (CNM), a declarat ieri, potrivit Mediafax, ca societatile din minerit nu au avut bani sa plateasca la timp salariile, situatia lor dificila fiind determinata de mai multi factori. Liderul sindical afirma ca, pana vineri, bugetele de venituri si cheltuieli pentru 2005 ale companiilor si societatilor din minerit nu fusesera aprobate. Condescu apreciaza ca situatia ar fi mult mai usoara daca, pana la aprobarea bugetelor, societatile din minerit ar avea dreptul sa faca, in luna ianuarie, o serie de cheltuieli in limita a 10% din bugetul de anul trecut. Nu este cunoscut nici nivelul subventiilor, ceea ce a dus la un blocaj in platile pe care consiliile locale trebuie sa le faca pentru energia termica ce le-a fost furnizata, afirma liderul sindical.

Potrivit acestuia, autoritatile locale au acumulat, doar dupa 1 decembrie 2004, restante de o mie de miliarde de lei la plata energiei termice. "Bugetele fusesera impartite la ministere, care urmau sa le distribuie, cand a aparut hotararea de Guvern privind disponibilizarea a 5100 de oameni din minerit, decizie cu efect asupra bugetelor de la fiecare societate", a spus Condescu. El a precizat ca cei 5100 de mineri ar trebui sa plece din societatea Remin Baia Mare (1500), Compania Huilei Petrosani (1.000), Societatea Carbunelui Ploiesti (700), bazinul Olteniei (500), dar si din celelate societati din minerit. Disponiblizatii ar fi trebuit platiti in baza OUG 8/2003, ale carei prevederi au expirat insa la 31 decembrie 2004, afirma liderul CNM.

Potrivit lui Condescu, este nevoie de 250 de miliarde de lei pentru plata lichidarilor pentru decembrie si de alte 200 de miliarde de lei pentru a plati avansul pe luna ianuarie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.