Numarul celor care solicita tratament dentar a scazut cu 20% fata de anul trecut, intrucat plafonul CNAS pentru aceste servicii este foarte redus, nici macar copiii neavand gratuitate absoluta, relateaza MEDIAFAX.

"Din pacate, numarul celor care solicita tratament dentar scade de la un an la altul, din cauza crizei. Sunt oameni care nici nu mai vin pentru un tratament complet, ci doar cat sa-si potoleasca durerea", a declarat dr. Alexandru Brezoescu, director executiv la Uniunea Nationala a Asociatiilor Stomatologice.

Studiu: 80% dintre romani au probleme cu dantura

Cu acelasi prilej, medicul a criticat faptul ca, an de an, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) micsoreaza plafonul acordat medicilor stomatologi pentru tratamente, astfel ca banii se termina "dupa doua proteze".

"Din pacate, medicina dentara este cea mai vitregita. Alocatia pe cap de locuitor este de 70 de bani pe an. CNAS aloca un plafon pentru tratamentelele dentare cabinetelor care sunt in contract cu Casa, in valoare de 1.000 de lei. Din acesti bani, ar putea fi puse doua proteze. Daca nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea catorva carii simple, cateva extractii si cam atat", a mai spus Brezoescu.

In acest context, Uniunea Nationala a Asociatiilor Stomatologice cere CNAS sa incheie contract de asigurari de sanatate direct cu pacientii, si nu cu medicii.

"Cred ca este cazul ca pacientii sa incheie direct contract cu CNAS si, astfel, fiecare om sa stie de ce servicii poate beneficia", a afirmat Brezoescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.