Curtea Constitutionala a Romaniei a amanat pentru joi, la ora 9:00, dezbaterile pe marginea referendumului, se arata intr-un comunicat al CCR transmis presei.
Comunicatul trimis de Curtea Constitutionala a Romaniei
"Astazi 1 august 2012, ora 14, au fost inregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central in legatura cu referendumul privind demiterea Presedintelui Romaniei, din data de 29 iulie 2012. Dupa inregistrare s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate un numar de 18 548 de procese-verbale intocmite de sectiile de votare din tara si strainatate.
In acelasi timp, au fost inregistrate 3 dosare avand ca obiect contestatii precum si mai multe cereri din partea cetatenilor cu privire la rezultatul referendumului din data de 29 iulie 2012.
Plenul Curtii Constitutionale, in temeiul art.77 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a solicitat informatii necesare solutionarii contestatiilor de la Ministerul Administratiei si Internelor si de la Institutul National de Statistica. Pana la momentul inchiderii sedintei, Ministerul Administratiei si Internelor nu a raspuns solicitarii Curtii.
In cursul zilei de maine, 2 august 2012, incepand cu ora 9, Curtea va continua dezbaterile referitoare la contestatii si confirmarea rezultatelor referendumului."
USL: CC sa ia in calcul cvorumul care armonizeaza datele INS cu datele MAI
Oficialii Ministerului Administratiei si Internelor au declarat pentru MEDIAFAX ca institutia a transmis Curtii Constitutionale, la solicitarea acesteia, numarul de persoane aflate pe listele electorale in 29 iulie - 18.292.514.
"Ministerul a primit, in cursul zilei de miercuri, aceasta solicitare din partea Curtii si, drept raspuns, a fost comunicat numarul de 18.292.514 de persoane, respectiv cel precizat de MAI inainte de referendumul din 29 iulie", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), Marius Militaru.
Presedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri seara, referindu-se la faptul ca au fost cerute informatii de la MAI si INS inainte de a se pronunta cu privire la rezultatul referendumului, ca judecatorii CC trebuie sa aiba documente oficiale, trimise catre ei de institutii.
Claudiu Năsui face dezvăluiri șocante despre 9 membri PNL

"In toate dosarele de contestatii se spune ca cifra luata in calcul de BEC prin numarul cetatenilor inscrisi in listele electorale permanente este mai mare decat cea reala si ca cei de la Statistica ar avea alte cifre in urma recensamantului care s-a efectuat anul trecut", a precizat presedintele Curtii Constitutionale, citat de realitatea.net.
Olaf Scholz: „Referendumurile nu vor schimba poziția Germaniei...

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Denise Rifai, despre legătura specială pe care o are cu tatăl ei: M-am născut...
Sursa: kudika.ro
-
Pe 29 septembrie avem Lună plină în Berbec, un prilej astral puternic pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Cât ar câștiga statul din noul impozit pe cifra de afaceri
Sursa: futurebanking.ro
-
Bulgaria vrea ca de la 1 ianuarie 2025 să treacă la euro
Sursa: wall-street.ro