Social 8 Mai 2009 00:26
Autoritatile landului Bavaria vor sa inscrie in patrimoniul UNESCO trei castele ce au apartinut regelui Ludwig al II-lea. Cum lista de asteptare din Germania este insa prea lunga, bavarezii au gasit o „pila”: castelele regelui Carol I al Romaniei, Peles si Pelisor.
Cei doi regi chiar ca nu semanau deloc - Carol, primul rege al Romaniei, era considerat un pedant. Ludwig al II-lea, fost rege al Bavariei, era un risipitor. Cei doi monarhi ai sfarsitului de secol XIX aveau insa in comun o pasiune: aceea de a-si construi castele luxoase. Acum, Romania si landul Bavaria vor sa candideze impreuna pentru a inscrie cinci castele in Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Dosarul transfrontalier urmeaza sa includa cinci castele, dupa cum afirma Ministerul Culturii de la Bucuresti si Ministerul Stiintei din Bavaria. Romania ar urma sa propuna Pelesul si Pelisorul, cele doua resedinte de vara ale regelui Carol I (1839-1914), pe care acesta le-a construit la Sinaia si prin care dorea sa atraga atentia asupra originii sale germane.
Partea bavareza are in vedere castelele Neuschwanstein, Herrenchiemsee si Linderhof - trei castele impunatoare cu ajutorul carora regele Ludwig al II-lea al Bavariei (1845-1886) si-a construit o lume de vis. Cele trei castele asigura Bavariei de mult un renume mondial in industria de turism. Insa in Germania exista foarte multe edificii care isi asteapta randul sa fie inscrise in Patrimoniul Mondial, asa ca bavarezii ar trebui sa astepte pana in 2017 pentru a intra pe lista UNESCO. Participarea Romaniei in proiect ar putea reduce drastic timpul de asteptare. Mai mult, Romania, prezenta pe lista UNESCO cu mult mai putine monumente decat Germania, ar urma sa fie si tara care depune proiectul. Ministerul Culturii de la Bucuresti a calificat initiativa germana drept „o idee foarte buna” si „o abordare pragmatica”. „De unii singuri, nici unul dintre noi nu ar reusi probabil sa ajunga pe lista UNESCO”, spune Mircea Angelescu, seful Directiei Generale a Patrimoniului Cultural National din Ministerului Culturii.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.